„Don Quijote“, spectacolul Companiei „Liviu Rebreanu“ online

Astăzi 11 mai, de la ora 20.30 puteți vedea pe canalul de YouTube al Companiei „Don Qujote“, după Miguel de Cervantes, de Ada Milea, în regia lui Mihai Măniuțiu.

Formula muzicală în care e realizat spectacolul poartă semnătura inconfundabilă a compozitoarei Ada Milea, cea care, deși atât de discretă și evanescentă, a devenit o emblemă vie a tinerei generații de spectatori din România.

Din distribuţie fac parte actorii: Csaba Ciugulitu (Don Quijote), Luchian Pantea (Sancho Panza), Mihai Crăciun (Scriitorul), Rareş Budileanu, Costin Gavază, Anca Loghin, Alexandra Ţifrea/Georgiana Ghergu, Alexandru-Andrei Chiran, Tiberius Vasiniuc, Raisa Anè, Sergiu Marocico, Cristina Holtzli, Ciprian Mistreanu, Claudiu Banciu, Ştefan Mura, Cristina Iuşan și Zeno Apostolache (Scribii din vis), iar orchestra este compusă din Zeno Apostolache (pian), Cristian Tomşa (vioară), Costin Gavază/ Rareş Budileanu (tobe, percuţie) și Claudiu Banciu (chitară).

Regia artistică a fost realizată de Mihai Măniuţiu, muzica originală şi textul au fost semnate de Ada Milea, scenografia a fost concepută de Adrian Damian, coregrafia îi aparține Vavei Ştefănescu, lighting design-ul a fost conceput de Daniel Klinger, orchestraţia muzicală îi aparține lui Zeno Apostolache, iar asistent de regie a fost Nicolae Băgăian.

Premiera spectacolului a avut loc miercuri, 26 martie 2014, ora 19.00, la Sala Mare.

Diana Gherendi

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA
JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri