Peste 2 milioane de persoane urmeazã sã primeascã mãști de protecție gratuit de la stat

Guvernul a adoptat, ieri, o hotãrâre în acest sens, potrivit cãreia mãștile vor fi distribuite în urmãtoarele zile.

Printre categoriile care vor beneficia de acest sprijin se numãrã pensionarii și persoanele cu handicap.

Odatã cu instituirea stãrii de alertã, purtarea mãștii de protecție este obligatorie în spații închise, în transportul în comun sau la locul de muncã.

Pensionarii cu venituri de până la 704 lei inclusiv, dar și persoanele care primesc fie ajutor de stat acordat în baza Legii privind venitul minim garantat, fie primesc alocație pentru susținerea familiei, dar și persoanele cu handicap care obțin venituri exclusiv din prestațiile sociale vor primi gratuit 50 de măști de protecție, pentru o perioadă de două luni – a declarat ieri, la finalul ședinței de guvern, ministrul sănătății, Nelu Tătaru.

De această măsură ar urma să beneficieze 2,3 milioane de persoane.

Nelu Tătaru: Autoritățile locale trebuie să trimită către Direcția de Sănătate Publică lista cu aceste persoane, iar odată achiziționate, în trei zile, Direcțiile de Sănătate Publică vor trebui să vireze către autoritățile locale aceste măști. Trebuie să avem în vedere că masca este un element important în această perioadă, menționând că ele sunt obligatorii în spațiile închise, în mijloacele transport în comun și la locurile de muncă. Dincolo de orice apartenență politică, aceste măști trebuie să ajungă la persoanele defavorizate.

Şi fermierii, afectați de restricțiile impuse de epidemia de coronavirus, vor fi sprijiniți – a precizat la rândul său ministrul agriculturii, Adrian Oros, spunând că cererile unice de plată pot fi depuse online, prelungindu-se, totodată, termenul de depunere, până la 15 iunie.

De asemenea Executivul va aloca 100 de milioane de euro pentru pregătirea portofoliului de proiecte prioritare de infrastructură care ar urma să fie finanțate în perioada 2021 – 2027.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri