Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Zborurile comerciale de pe Aeroportul Otopeni au fost reluate

Zborurile comerciale de pe Aeroportul Otopeni au fost reluate
Foto: romania-actualitati.ro

Publicat de Corina Muntean, 15 iunie 2020, 18:26

Zborurile comerciale spre 17 țări europene, printre care Austria, Bulgaria, Cipru, Germania, Grecia sau Ungaria, pot fi reluate de astăzi, iar persoanele care sosesc în țara noastră din acele zone nu mai sunt obligate să stea în izolare sau în carantină.

Pentru cele mai importante rute europene însă este așteptată încă o decizie, până mâine fiind în vigoare un act normativ care interzice zborurile de linie spre și dinspre destinații precum Belgia, Franța, Italia, Marea Britanie sau Spania.

Sunt reguli stricte de protecție sanitară pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni și din acest motiv se recomandă sosirea pasagerilor cu cel puțin trei ore înainte de decolare – atrage atenția Valentin Iordache, directorul de comunicare al aeroportului.:

Când pasagerul ajunge la aeroport, merge în primul rând la un cort. Aceste corturi sunt amplasate în parcarea aeroportului. Aici se face și controlul temperaturii, urmând ca pasagerii, în grupuri de maximum 50 de oameni, să meargă la formalitățile de check-in. Abia în zona de îmbarcare există din nou banchete, acolo unde pasagerii pot din nou să staționeze. După fiecare punct de control sunt amplasate dispensere cu gel dezinfectant. La îmbarcare, autobuzele sunt utilizate la maximum 50% din capacitate. Purtarea obligatorie a măștii pe nas și pe gură în tot terminalul. Şi în avion, dar responsabilitatea revine deja companiei.

De astăzi, compania TAROM a reluat cursele pe ruta București – Atena, iar următorul zbor comercial în regim normal este programat pentru miercuri, spre Frankfurt – Germania.

De asemenea, operează și zboruri charter speciale – spre Amsterdam, Barcelona, Madrid, Bruxelles și Londra.

Structura Sălii Polivalente din Brașov, finalizată în proporție de 95 %
Administraţie miercuri, 17 septembrie 2025, 15:10

Structura Sălii Polivalente din Brașov, finalizată în proporție de 95 %

Cea mai importantă investiție de infrastructură sportivă a Brașovului, din ultimii 50 de ani, Sala Polivalentă, a început să capete contur....

Structura Sălii Polivalente din Brașov, finalizată în proporție de 95 %
Modificări bugetare la trei școli și grădinițe din Târgu Mureș
Administraţie miercuri, 17 septembrie 2025, 13:59

Modificări bugetare la trei școli și grădinițe din Târgu Mureș

În ședința de ieri, Consiliul Local Municipal Târgu Mureș a aprobat realocări de fonduri către mai multe domenii de interes public, cu accent...

Modificări bugetare la trei școli și grădinițe din Târgu Mureș
Proiect de apă și canalizare din PNRR, blocat în Mureș
Administraţie marți, 16 septembrie 2025, 12:20

Proiect de apă și canalizare din PNRR, blocat în Mureș

Comuna Gornești a câștigat un proiect în valoare de 2,7 milioane de euro, adică peste 13,8 milioane de lei fără TVA, pentru extinderea...

Proiect de apă și canalizare din PNRR, blocat în Mureș
Primăria Sfântu Gheorghe va evalua impactul eliminării plăţilor cash în parcările din municipiu
Administraţie luni, 15 septembrie 2025, 14:26

Primăria Sfântu Gheorghe va evalua impactul eliminării plăţilor cash în parcările din municipiu

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe va evalua, la finele acestei luni, impactul eliminării plăţilor cu numerar în parcările publice din...

Primăria Sfântu Gheorghe va evalua impactul eliminării plăţilor cash în parcările din municipiu
Administraţie luni, 15 septembrie 2025, 12:29

Premierul Ilie Bolojan va discuta zilele acestea cu retailerii despre efectele deciziei de eliminare a plafonării adaosurilor comerciale la alimentele de bază

Practic, şeful Guvernului vrea să se asigure că măsura nu va determina creşteri semnificative de preţuri. Executivul aminteşte că, în urmă...

Premierul Ilie Bolojan va discuta zilele acestea cu retailerii despre efectele deciziei de eliminare a plafonării adaosurilor comerciale la alimentele de bază
Administraţie joi, 11 septembrie 2025, 11:42

Investiții de aproape 4 milioane de lei la Sângeorgiu de Mureș

Investițiile constau în dotarea cu mobilier și izolarea termică la o școală și o grădiniță din localitate, iar banii provin prin PNRR....

Investiții de aproape 4 milioane de lei la Sângeorgiu de Mureș
Administraţie miercuri, 10 septembrie 2025, 13:38

Încep lucrările de identificare a terenurilor pe care va trece Autostrada A8, în județul Harghita

După ce luni, la CJ Harghita s-au întâlnit reprezentanții CNIR, ai antreprenorului ce va proiecta şi executa autostrada, s-au programat vizite...

Încep lucrările de identificare a terenurilor pe care va trece Autostrada A8, în județul Harghita
Administraţie miercuri, 10 septembrie 2025, 10:04

Parcarea în Sfântu Gheorghe se plătește doar prin mijloace digitale

Măsura Consiliului Local a intrat deja în vigoare în această săptămână. Locuitorii municipiului pot achita contravaloarea parcării prin SMS...

Parcarea în Sfântu Gheorghe se plătește doar prin mijloace digitale