Scoala postliceala privata la Brasov
Publicat de radiomures, 12 octombrie 2010, 00:00
Brasovul va avea o scoala postliceala privata. Institutia de invatamant va fi inaugurata anul viitor in cladirea Liceului Rulmentul. Clubul Oamenilor de Afaceri Germani, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judeţean Brasov şi Consiliul Local au demarat acest proiect pentru ca tinerii absolvenţi să se specializeze în diferite meserii cerute pe piata muncii de catre firmele brasovene. Este vizata pregatirea personalului specializat in tara, firmele evitand astfel costuri mult mai mari cu pregatirea viitorilor angajati in strainatate. Incepand de anul trecut, in municipiul Brasov o serie de cladiri, care apartineau unor foste institutii de invatamant au fost comasate astfel ca unele dintre ele au ramas libere. Tocmai de aceea Primaria Brasov a gasit o alta utilitate cladirilor goale. In acest sens a venit cu propunerea de acordare a spatiului pentru infiintarea scolii postliceale in cladirea fostului liceu Rulmentul, unde va fi pregatita forta de munca pentru intreprinderile din Zona Metropolitana. Inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean Braşov, Dorel Agache, a asigurat ca Inspectoratul va pune la dispoziţie partea tehnica si resursa umana. Potrivit acestuia, initial, cursurile se vor adresa adultilor iar in anii urmatori vor avea acces si absolventii de liceu. Foarte curand factorii de decizie vor stabili, în funcţie de cerinte, ce calificari va asigura scoala postliceala. V.Ghisa