Cod galben de vreme instabilă

Meteorologii au instituit și astăzi un cod galben de vreme instabilă cu averse descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

Avertizarea intră în vigoare la ora 12:00, este valabilă până diseară la ora 20:00 și se referă la zona Carpaților Orientali, la cea mai mare parte a Dobrogei, la sudul Moldovei și la estul Munteniei. Printre județele afectate de codul galben se numără Braşov, Covasna și Harghita, anunță ANM.

În restul teritoriului avem caniculă mai întâi astăzi, în sudul țării, unde temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 36 de grade, apoi, mâine, în vest, unde maximele vor ajunge la 32 – 34 de grade.

Mai ales în zonele de câmpie din aceste regiuni disconfortul termic va fi accentuat la amiază, iar indicele temperatură umezeală va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Sursa: RADOR

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

#NoapteaMuzeelor se aude la #radiomures!...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De descoperit expoziții, de vizitat spaț...

Parteneri