Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Opoziţia se pregăteşte de suspendarea preşedintelui Băsescu.

Publicat de radiomures, 23 septembrie 2010, 00:00

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, azi, că, dacă şeful statului va promulga legea pensiilor, social-democraţii vor demara acţiunea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. El şi-a exprimat speranţa că toţi parlamentarii din toate grupurile vor vota această cerere de suspendare a şefului statului. Liderul social-democrat a subliniat că PSD nu poate rămâne fără replică în faţa a şase milioane de pensionari care vor fi afectaţi de Legea pensiilor ‘adoptată prin fraudă’ de Camera Deputaţilor.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, azi, că promulgarea unei legi adoptate prin ‘fraudă dovedită public’ este un motiv de suspendare a preşedintelui României şi a ţinut să reamintească faptul că PNL a fost partidul care a adus pentru prima dată în discuţie tema suspendării preşedintelui şi că ‘nu este nevoie’ ca PSD să ‘insiste’ pe lângă liberali în această privinţă.
La rândul său, preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a apreciat concluzia la care au ajuns PSD şi PNL şi a adăugat că PC va analiza în cadrul departamentului juridic al formaţiunii şi alte argumente care ar putea fundamenta o cerere de suspendare a şefului statului.
Şi liderul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a declarat că deputaţii acestui grup sunt dispuşi să discute pe marginea suspendării preşedintelui Traian Băsescu.
Sursa: Mediafax

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Eveniment joi, 2 octombrie 2025, 10:24

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara

Victima avea 65 de ani, iar decesul a fost constatat la locul accidentului, de personalul medical. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 13 și au fost...

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 16:43

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe

Cinci spectacole de teatru, cinci masterclass-uri, expoziţii, proiecţii de filme de animaţie şi lansări de carte vor avea loc în cadrul celei...

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 11:10

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș

Cel mai mare festival-concurs studențesc din România, Medifun, a început astăzi, la Târgu Mureș, aducând împreună sute de tineri din toată...

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 07:36

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz

Palatul Cotroceni va fi iluminat în roz, astăzi, cu prilejul Zilei Naţionale a Luptei împotriva Cancerului de Sân, iar la eveniment va participa...

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 19:15

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a

Primăria Oraşului Sovata a anunţat, astăzi, că organizează ediţia a X-a a Festivalului Dovleacului, în perioada 10-12 octombrie. Programul va...

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 18:52

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara

Turnurile şi casele istorice din incinta Cetăţii Medievale a Sighişoarei vor fi colorate prin proiecţii de lumini şi umbre, instalaţiile...

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:56

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane

Filmele din selecția oficială AFF2025 concurează în cinci secțiuni competiționale: România, Europa de Est, Voci Emergente, DocSchool și,...

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:31

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania

Aproape 50 de lungmetraje și scurtmetraje – filme artistice, documentare și de animație, o selecție a celor mai bune producții maghiare...

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania