Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 28 iulie

Oameni & Fapte – 28 iulie
Foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Publicat de Corina Muntean, 28 iulie 2020, 06:00

– Este cea de-a 210-a zi a lui 2020. Au rămas 156 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:58 şi va apune la ora 20:58.

– În România este „Ziua Naţională a Ambulanţei”, marcată de autorităţile publice centrale şi locale prin organizarea de evenimente dedicate recunoaşterii rolului ambulanţei în salavarea de vieţi omeneşti. Cea dintâi „Salvare” din Bucureşti (Societatea de Salvare) a apărut la 28 iulie 1906, din iniţiativa privată a profesorului Nicolae Minovici. Este și „Ziua Judeţului Timiş”, deoarece la 28 iulie 1919 a fost instalată administraţia română în judeţul Timiş-Torontal. Ziua a fost sărbătorită de administraţia timişeană pentru prima dată în 2016.

– Pe plan extern este „Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei”, stabilită după ziua de naştere a medicului american Baruch Samuel Blumberg, care a descoperit virusul hepatic B (în 1967) şi a creat vaccinul contra hepatitei B (în 1969). Tot astăzi sunt marcate Ziua Naţională a Republicii Perú – stat sud-american unde se aniversează proclamarea independenţei din 1821 faţă de Spania – și Sărbătoarea Naţională a Regatului Thailandei – unde e ziua de naştere a regelui Maha Vajiralongkorn, sau Rama al X-lea (28 iulie 1952), cel de-al X-lea rege al dinastiei Chakri.

– La 28 iulie 1540 cancelarul britanic Thomas Cromwell, acuzat de trădare, a fost executat din ordinul regelui Henric al VIII-lea al Angliei. În aceeași zi, Henric al VIII-lea se căsătorea cu cea de-a cincea soție, Catherine Howard! În 1794 revoluţionarul francez Maximilien de Robespierre, cel supranumit „Incoruptibilul”, a fost ghilotinat la Paris, împreună cu 21 de adepți ai lui, de către reprezentanţii guvernării Convenției thermidoriene, iar în 28 iulie 1848 a început o nouă adunare populară pe „Câmpia Libertăţii” din Bucureşti (astăzi Filaret), unde s-a ales o Locotenenţă domnească formată din trei membri (liberalii moderaţi Nicolae Golescu, Ion Heliade Rădulescu şi Christian Tell), care accepta să modifice Constituţia în sensul dorit de sultan. A doua zi Locotenenţa a fost recunoscută de comisarul Porţii Otomane drept guvern legitim al Ţării Româneşti.

– În 1868 s-a ratificat cel de-al 14-lea amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii, prin care populația afro-americană putea beneficia de cetățenie, iar în 28 iulie 1914 Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, declanşând astfel Primul Război Mondial.

– În 1919 a fost fondată Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (International Union of Pure and Applied Chemistry – IUPAC), organizație

non-guvernamentală, unica autoritate ce elaborează standarde pentru nomenclatura substanțelor anorganice sau organice, iar la 28 iulie 1951 s-a adoptat Convenţia Naţiunilor Unite privind statutul refugiaţilor.

– La 28 iulie 1976 a avut loc cea mai mare catastrofă seismică din secolul al XX-lea: cutremurul cu magnitudinea de 8,3 grade pe scara Richter a distrus oraşul industrial chinez Tangshan, făcând peste 255.000 de victime. China nu a publicat niciodată bilanţul exact al dezastrului, declarând iniţial că numărul morţilor se ridică la 655.000, dar apoi a susţinut că acesta a fost între 240.000 şi 255.000, cifră pe care mulţi experţi o consideră prea mică. Numărul de morţi a crescut şi din cauza distrugerilor provocate de replica cutremurului care s-a produs în după-amiaza zilei următoare şi care a avut o magnitudine de 7,1 grade pe scara Richter, „desăvârşind” astfel dezastrul seismului iniţial. În timp ce supravieţuitorii săpau printre ruine încercând să mai salveze răniţi sau să-şi recupereze lucrurile, al doilea cutremur a lovit nemilos, spulberând aproape tot ce mai rămăsese în picioare.

– În 28 iulie s-au născut: clericul şi inventatorul englez William Lee, autorul mașinii de tricotat (1580); filosoful german Ludwig Feuerbach, unul dintre precursorii marxismului (1804); paleontologul și anatomistul american Edward Drinker Cope (1840); medicul şi bacteriologul român Victor Babeş, unul dintre fondatorii microbiologiei moderne şi autor al primului tratat de bacteriologie din lume (1854); scriitoarea engleză Beatrix Potter (1866); astronomul americano-argentinian Charles Dillon Perrine (1867); filosoful german neokantian Ernst Cassirer (1874); pictorul francez Marcel Duchamp (1887); economistul român Victor Bădulescu (1892); publicistul, diplomatul și traducătorul român Eugen Filotti (1896); filosoful englez Karl Popper (1902); fizicianul rus Pavel Alexeevici Cerenkov, laureat Nobel (1904); editoarea germană Aenne Burda, fondatoarea editurii care-i poartă numele (1909); luptătoarea anticomunistă română Elisabeta Rizea (1912); fizicianul și profesorul american Charles Hard Townes, unul dintre pionierii în domeniul astronomiei în spectrul infraroşu și laureat Nobel (1915); inginerul român Nicolae N. Patraulea, autor al unor lucrări fundamentale în domeniul mecanicii fluidelor (1916); părintele Constantin Voicescu, deținut politic și unul dintre marii duhovnici ai României (1924); medicul şi geneticianul american Baruch Samuel Blumberg, care a descoperit virusul hepatic B şi a creat vaccinul împotriva hepatitei B, câştigător al Premiului Nobel (1925); poetul american John Ashbery, câștigător al Premiului Pulitzer (1927); compozitorul, muzicologul și profesorul român Adrian Raţiu (1928); jurnalista și editoarea americană Jacqueline Kennedy, soția președintelui american John F. Kennedy şi, apoi, a magnatului grec Aristotel Onassis (1929); sculptorul român Alexandru Gheorghiţă (1931); artistul vizual român Romul Nuţiu (1932); criticul de artă, scriitorul şi realizatorul australian de documentare de televiziune Robert Hughes (1938); dirijorul şi muzicianul italian Riccardo Muti (1941); muzicianul, pianistul, solistul și compozitorul britanic Richard Wright, membru fondator al trupei de rock progresiv „Pink Floyd” (1943); caricaturistul american James Robert „Jim” Davis, autor de benzi desenate (1945); actrița americană Linda Kelsey (1946); actrița română Ioana Pavelescu (1949); prozatorul şi publicistul român Constantin Stan (1951); fostul preşedinte venezuelean Hugo Chávez (1954); saxofonistul român Cristian Mihail Soleanu (1967); pianistul român Horia Mihail (1971); politicianul și fostul prim-ministru grec Alexis Tsipras (1974); ciclistul român Carol-Eduard Novak, cvintuplu campion mondial şi primul campion paralimpic din istoria României (1976); fotbalistul englez Michael Carrick (1981) și modelul și actriţa indiană Huma Qureshi (1986).

– La 28 iulie au murit: poetul și dramaturgul francez [Hector Savinien] Cyrano de Bergerac (1655); călugărița şi scriitoarea portugheză Mariana Alcoforado (1723); compozitorul, violonistul, dirijorul și pedagogul italian Antonio Vivaldi, cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical venețian (1741); compozitorul şi organistul german Johann Sebastian Bach (1750); omul politic francez Maximilien de Robespierre, conducător al Revoluției Franceze și supranumit „Incoruptibilul” (ghilotinat în 1794); compozitorul italian Giuseppe Sarti (1802); matematicianul francez Gaspard Monge, creatorul geometriei descriptive (1818); poetul german Clemens Brentano (1842); anatomistul și fiziologul ceh Jan Evangelista Purkyně (1869); scriitorul şi poetul maghiar din Transilvania Adorjáni Zoltán (1933); arheologul englez Sir William Matthew Flinders Petrie (1942); doctorul și publicistul român Litman Leon Ghelerter, ctitor de spitale și unul dintre fruntașii mișcării socialiste din România (1945); pictorul român Max Arnold (1946); chimistul german Otto Hahn, laureat Nobel (1968); chimistul român Costin D. Nenițescu (1970); scriitorul român A.[urel] P.[avel] Bănuţ (1970); publicista şi traducătoarea română Valeria Sadoveanu, a doua soţie a lui Mihail Sadoveanu (1985); poetul, eseistul şi dramaturgul polonez Zbigniew Herbert (1998); publicistul român Anton Uncu (1998); biofizicianul britanic Francis Crick, laureat Nobel (2004); scriitorul şi jurnalistul italian Tiziano Terzani (2004); scriitorul francez de origine română Isidore Isou, fondatorul lettrismului (2007); istoricul şi criticul literar român Cornelia Ştefănescu (2010); criticul şi istoricul de artă român Petre Oprea (2011); ofiţerul, arhitectul şi omul politic român Mihail Lupoi, unul dintre personajele cheie implicate în Revoluţia din decembrie 1989 (2012); actriţa americană Eileen Brennan (2013); actorul american de origine japoneză James Shigeta (2014); editorul de imagine și jurnalistul american John G. Morris (2017); scriitorul şi disidentul rus Vladimir Voinovici (2018); actorul britanic George Hilton, al cărui nume este asociat cu filmele western spaghetti (2019) și actriţa română de teatru şi film Monica Ghiuță (2019).

Septimiu Cioloboc

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Eveniment joi, 14 august 2025, 19:04

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România. Este a doua ediţie de vacanţă a evenimentului după cea de la Braşov, de...

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 14 august 2025, 15:02

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc

Evenimentul are loc între 15 și 17 august, în curtea Castelului Mikó, și oferă un loc de întâlnire special pentru iubitorii de știință,...

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc
Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX
Eveniment joi, 14 august 2025, 13:05

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX

Festivalul Internațional de Chitară Harmonia Cordis aniversează anul acesta două decenii de existență. Evenimentul se desfășoară până pe...

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX
Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu
Eveniment joi, 14 august 2025, 12:27

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu

Evenimentul, care a ajuns la a treia ediție, are loc în perioada 15-17 august, în Casa Artiștilor din satul Măgura, aparținător comunei...

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu
Eveniment miercuri, 13 august 2025, 14:05

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala

O nouă ediţie a Festivalului Kuriozum, care celebrează diversitatea culturală, va avea loc în perioada 15-17 august la castelul Mikes din...

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala
Eveniment miercuri, 13 august 2025, 11:45

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Ediția Sibiu 2025, 14 – 17 august, Piața Mare

Cea de a doua ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se deschide joi, 14 august, în Piața Mare din Sibiu. Organizat...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Ediția Sibiu 2025, 14 – 17 august, Piața Mare
Eveniment luni, 11 august 2025, 11:11

Mureș: 49 de animale au ars într-un incendiu într-o gospodărie din Aluniș

Focul a izbucnit în această dimineață la o casă de locuit. Au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Deda cu două...

Mureș: 49 de animale au ars într-un incendiu într-o gospodărie din Aluniș
Eveniment vineri, 8 august 2025, 12:05

Mureș: Tractor răsturnat peste o femeie

Un utilaj agricol s-a răsturnat peste o persoană, astăzi, în localitatea Deda din județul Mureș. Incidentul a avut loc pe strada Valea Caselor....

Mureș: Tractor răsturnat peste o femeie