Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Radio România prin Teatrul Național Radiofonic îşi reconfirmă poziția de top

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 septembrie 2020, 13:23

nominalizariprixeu20Producția Radio România a Teatrului Național Radiofonic „101 FM” de Maria Manolescu Borșa s-a calificat în selecția prestigioasei competiții europene Prix Europa 2020, secțiunea Radio Fiction. Prix Europa a anunțat joi, 10 septembrie, lista nominalizaților ediției 2020 a concursului care se va desfăşura la Potsdam (Germania) în perioada 18 – 25 octombrie. Anul acesta în cele trei secţiuni – TV, radio și online – s-au înscris un număr record de 263 de producători cu 642 de producţii. Un grup de experţi independenţi a jurizat şi a decis lista nominalizaţilor selectați în concurs.

Motto-ul anului 2020 e Changing Europe-Togheter in Trust ca expresie a acestei perioade de criză sanitară mondială pe care o putem depăşi prin solidaritate şi efort conjugat de recâștigare a încrederii reciproce. Prin motto-ul acestui an, festivalul ridică o problemă crucială în societatea europeană contemporană: în cine credem și cu ce argumente? În epoca știrilor false/fake news și a interpretărilor alternative ale faptelor, e necesară întărirea competenței și credibilității jurnalismului. Avem nevoie de media, – TV, radio și online – la cel mai bun nivel, afirmă organizatorii festivalului, și o susțin prin standardul ridicat al competiției.

Festivalul concurs Prix Europa a fost înființat în 1987 de Parlamentul European și de către Comisia Europeană și este susținut de European Broadcasting Union (EBU), dar și de numeroase organizații europene de media. Festivalul răsplăteşte cele mai bune producţii media europene, se adresează producătorilor profesionişti și are ca scop stimularea creativității și încurajarea celor mai noi tendințe în creația europeană de media. Specificul evenimentului, ajuns la a 33-a ediție, o dă componența deschisă a juriului, format din reprezentanţi ai fiecărei producții selectate în concurs care participă la dezbateri și votează individual producțiile din categoria la care sunt juraţi. Astfel, producția câștigătoare a fiecărei categorii se alege prin votul majorității membrilor juriului. Anul acesta, s-au impus măsuri speciale de securitate care să permită participarea fizică a reprezentanților producțiilor selectate la festival. Astfel, fiecărei secțiuni i-a fost repartizată o perioadă de desfășurare în cadrul festivalului, iar anunțarea câștigătorilor va avea loc exclusiv online în 27 octombrie. Secțiunea Radio Fiction se va desfășura fizic în intervalul 22-25 octombrie.

„101 FM” este adaptarea radiofonică a piesei de teatru La centenar. Odă de Maria Manolescu Borșa, produsă de Radio România în cadrul programului special dedicat aniversării centenarului României Mari. Pretextul aniversării străbunicii centenare e ocazia revizitării fațetelor multiforme ale adevărului istoric al României Mari, prin analogie cu micile incongruențe și conflicte latente din orice familie. Casa bătrânească a străbunicii, descrisă ca un radio vechi, emite pe frecvențele membrilor familiei, dar doar strănepotul adolescent poate capta cu acuratețe frecvența mesajului străbunicii. Gândurile celorlalți membri ai familiei contribuie la recuperarea adevărurilor istoriei mari și mici, iar din confruntarea lor e mediată înțelegerea și împăcarea nepoților adulți cu trecutul familiei, indisolubil legat de istoria țării: episodul legionar și pogromul evreilor, simpatiile comuniste, valoarea perenă a idealului unității familiei/națiunii etc. Gestionarea stângace a aniversării străbunicii, la rigoare a României, e un ludic și nuanțat comentariu scenic al delicatelor teme ale identității, ale raportului cu ascendenții și cu moștenirea trecutului pe care nu ni le alegem. Istoria e privită prin ochii personajului copil Toma căruia i se cere să imagineze o odă aniversară adresată bunicii. Prestigioasa distribuție a contribuit la o creație valoroasă, livrată cu umor, cu o temă actuală ce depășește granița interesului regional și propune prin subiect reflecția asupra identității etnice și a apartenenței la istoria europeană contemporană.

„101 FM” de Maria Manolescu Borșa este deținătoarea premiului III la Grand Prix Nova, București, 2020, secțiunea Drama.

Producția poate fi ascultată online pe site-ul nostru la adresa: http://www.eteatru.ro/#art/drama-romania-101-fm/2690561

„101 FM” de Maria Manolescu Borșa. Adaptarea radiofonică Oana Cristea Grigorescu. În distribuție: Coca Bloos, Gabriel Costin, Dorin Andone, Nicoleta Lefter, Marius Rizea şi copilul Silviu Stănescu. Regia artistică şi sound design: Mihnea Chelaru. Muzica originală: George Marcu. Regia de studio: Janina Dicu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Producție TNR 2019.

Teatrul Național Radiofonic prezintă premiera absolută Spectacolul
Radio România miercuri, 18 iunie 2025, 18:09

Teatrul Național Radiofonic prezintă premiera absolută Spectacolul

Teatrul Național Radiofonic sărbătorește Anul Național al Copilului 2025 cu premiera absolută a spectacolului radiofonic Spectacolul de...

Teatrul Național Radiofonic prezintă premiera absolută Spectacolul
Carmina Burana închide stagiunea la Sala Radio
Radio România marți, 17 iunie 2025, 15:04

Carmina Burana închide stagiunea la Sala Radio

Vineri, 20 iunie (ora 19:00), cea de-a 96-a stagiune de concerte a Sălii Radio se încheie triumfal, cu o lucrare pe care o putem numi o...

Carmina Burana închide stagiunea la Sala Radio
The Magic of Radio Big Band închide stagiunea de jazz la Sala Radio
Radio România luni, 16 iunie 2025, 16:07

The Magic of Radio Big Band închide stagiunea de jazz la Sala Radio

În fiecare lună de stagiune, Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru ne-a „răsfățat” cu evenimente unul și unul!...

The Magic of Radio Big Band închide stagiunea de jazz la Sala Radio
Rador, agenția de presă a Radio România, un proiect de succes de 35 de ani
Radio România luni, 16 iunie 2025, 13:44

Rador, agenția de presă a Radio România, un proiect de succes de 35 de ani

În primăvara anului 1990, la scurt timp după evenimentele din decembrie, primul director postrevoluționar al Radioului public, Eugen Preda, a...

Rador, agenția de presă a Radio România, un proiect de succes de 35 de ani
Radio România vineri, 13 iunie 2025, 13:47

Doi invitați britanici la închiderea stagiunii Orchestrei de Cameră Radio

Miercuri, 18 iunie (ora 19:00), Orchestra de Cameră Radio își încheie stagiunea la Sala Radio printr-un eveniment extraordinar, cu...

Doi invitați britanici la închiderea stagiunii Orchestrei de Cameră Radio
Radio România joi, 12 iunie 2025, 20:01

A XIII-a ediție a Festivalului Internațional Grand Prix Nova, organizat de Radio România

În perioada 16-20 iunie, Radio România organizează a XIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix...

A XIII-a ediție a Festivalului Internațional Grand Prix Nova, organizat de Radio România
Radio România joi, 12 iunie 2025, 16:20

Premieră la Bucharest Opera Festival, marca Radio România, Rita de Donizetti

Luni, 16 iunie (de la ora 19:00), Orchestra de Cameră Radio prezintă, pentru prima oară în România, opera Rita (în formulă de concert),...

Premieră la Bucharest Opera Festival, marca Radio România, Rita de Donizetti
Radio România miercuri, 11 iunie 2025, 16:08

35 de ani pentru Ansamblul de Cântece și Dansuri Burnasul, aniversați la Sala Radio

Duminică, 15 iunie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraş) vă invită la Sala Radio la...

35 de ani pentru Ansamblul de Cântece și Dansuri Burnasul, aniversați la Sala Radio