Asociația Forestierilor cere clarificări privind clasificarea materialelor lemnoase

Ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor Codului Silvic, o parte din materialele nelemnoase au intrat în categoria celor lemnoase, motiv pentru Asociația Forestierilor din România (ASFOR) a solicitat lămuriri Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Până la primirea clarificărilor, transportul materialelor lemnoase va fi făcut după vechile reglementări, a precizat președintele ASFOR, Ciprian Muscă:

De exemplu, tocătura (de lemn) pentru care nu se emitea aviz de material lemnos. Se emitea aviz pentru material lemnos doar pentru tocătura plecată din pădure. Tocătura plecată din depozit, pleca cu aviz de marfă. Practic, prin modalitatea asta se închide tot lanțul, tot circuitul lemnului. Este o evidență mai strictă. Așa cum am mai zis de nenumărate pori, nu avem nimic de ascuns, suntem transparenți. Atâta timp cât statul ne solicită să transportăm lemnul într-un anumit mod, îl facem, numai să nu mai fim acuzați încontinuu de anumite practici care de cele mai multe ori sunt doar suspiciuni sau acuzații nefondate.

Asociația Forestierilor a solicitat Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor corespondența din nomenclatoare și tipul de avize cu care să fie transportat materialul lemnos pentru a fi o practică unitară în toată țara.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri