Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Stimulentele și sporurile personalului medical, acordate parțial în Mureș

Stimulentele și sporurile personalului medical, acordate parțial în Mureș
Foto: Foto: AFP

Publicat de MIRELA ROTAR, 22 septembrie 2020, 11:44 / actualizat: 22 septembrie 2020, 17:01

Autoritățile au anunțat că peste 44 de mii de cadre medicale vor primi stimulentul financiar iar plățile pentru luna aprilie au început.

Sindicaliștii mureșeni spun că stimulentul a fost primit doar pentru luna în care a fost stare de urgență, în timp ce sporurile de până la 85% încă se lasă așteptate pentru anumite cadre medicale.

Președintele Sanitas Târgu Mureș, Ioan Popșor:

La nivelul județului Mureș și la nivelul Târgu Mureșului, colegii noștri au primit acel stimulent de 2.500 de lei pe perioada stării de urgență. Asta a fost pe o perioadă de 30 de zile. Acum, noi am solicitat să se dea și pe perioada stării de alertă acest stimulent la personalul care lucrează, că ați văzut că covidul nu a dispărut. Tot așa, s-a solicitat acordarea sporului pentru condiții deosebite la nivelul de până la 85% din salariul de bază. Sunt unități care au acordat și sunt unități care încă nu au acordat.

În Mureș au primit sporurile pentru condiții grele angajații Spitalului de Urgență și cei ai Institutului Inimii. Nu le-au primit însă tocmai cei care lucrează cu pacienți Covid, inclusiv de pe secția ATI. Pentru sporurile primite discreționar, Federația Sanitas va da în judecată Ministerul Sănătății, mai spune liderul de sindicat, Ioan Popșor:

Colegii noștri (care nu au primit sporuri) sunt chiar cei din prima linie. Sunt colegii de la Infecțioase I, de la Clinica de Infecțioase II, ATI… Bine, mai sunt colegi, precum cei de la Pneumologie, care aveau și înainte sporul între 55 și 85 %, că așa e sporul de TBC, mai sunt cei care lucrează cu pacienți HIV care au sporul minim de 55%, dar restul colegilor care lucrează în infecțioase au numai sporul de 25%. Și acum, singura soluție pe care o văd colegii noștri din Federația Sanitas este să se acționeze în judecată că … s-au cam săturat de promisiunile domnului ministru.

Solicitarea privind acordarea stimulentului financiar de 500 de euro și pentru lunile în care a fost stare de alertă pentru tot personalul medical care lucrează cu pacienți COVID a fost făcută de toate partidele parlamentare.

Proiectul a trecut deja de Senat și se așteaptă adoptarea lui în Camera Deputaților.

Cristina Bulbescu

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 11:23

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

O ciupercă se răspândește rapid în spitalele din Europa, iar 5 țări, Spania, Grecia, Italia, România și Germania, au concentrat majoritatea...

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 07:34

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția guvernului,...

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:09

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă...

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:07

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi

Ministerul Sănătăţii a publicat ieri în transparenţă decizională ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35...

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 17:00

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC

Deja de doi ani se fac la Miercurea Ciuc trombolize pentru pacienții cu AVC, iar în viitorul apropiat urmează să fie efectuate și alte...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 12:10

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean

Un pacient din județul Mureș a fost diagnosticat la o clinică privată, în urmă cu 8 ani, cu cancer de prostată și a primit recomandarea unei...

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean
Sănătate vineri, 5 septembrie 2025, 08:59

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+

Centrul de Transfuzie Sanguină Mureş a făcut un apel public la donatori pentru a contribui la refacerea rezervei de sânge, după ce s-a semnalat...

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+
Sănătate miercuri, 3 septembrie 2025, 16:40

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat azi că una dintre priorităţile sale o reprezintă creşterea accesului pacienţilor la...

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC