Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste trei săptămâni începe recensământul agricol.

Publicat de radiomures, 12 noiembrie 2010, 00:00

Recensământul General Agricol va debuta pe 2 decembrie 2010 şi va dura până în 31 ianuarie 2011.
Acesta beneficiază de un sprijin financiar din partea Comisiei Europene de 4 milioane euro, din care 2,4 milioane euro au fost puse deja la dispoziţia României la sfârşitul anului 2009 printr-un contract de grant.
Diferenţa de 1,6 milioane de euro va fi primită la sfârşitul acţiunii, dupa transmiterea raportului metodologic şi al celui financiar.
Potrivit Ministerului Agriculturii, contribuţia naţională va fi de peste 112 milioane de lei.
Recensământul din acest an va trebui să scoată în evidenţă mai multe aspecte printre care practicarea agriculturii ecologice şi numărul persoanelor care au fost implicate direct sau indirect în munca agricolă.
În judeţul Mureş vor fi implicaţi în această activitate aproape 2.000 de oameni.
Personalul efectiv de recensământ se ridică în judet la aproximativ 1.200 de persoane, la care se adaugă specialiştii din comisiile locale şi cei care se vor ocupa de prelucrarea datelor.
Recenzorii provin din localităţile respective, în general specialişti în agricultură sau persoane care sunt cunoscute în zona respectivă.
Datele culese din teritoriu vor fi preluate de secretariatul tehnic, în luna februarie 2011, după care se va trece la prelucrarea formularelor, pentru definitivarea recensământului, în primăvara anului viitor.
Cristina Bulbescu
sursă foto: glasulmaramuresului

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Eveniment joi, 2 octombrie 2025, 10:24

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara

Victima avea 65 de ani, iar decesul a fost constatat la locul accidentului, de personalul medical. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 13 și au fost...

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 16:43

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe

Cinci spectacole de teatru, cinci masterclass-uri, expoziţii, proiecţii de filme de animaţie şi lansări de carte vor avea loc în cadrul celei...

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 11:10

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș

Cel mai mare festival-concurs studențesc din România, Medifun, a început astăzi, la Târgu Mureș, aducând împreună sute de tineri din toată...

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 07:36

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz

Palatul Cotroceni va fi iluminat în roz, astăzi, cu prilejul Zilei Naţionale a Luptei împotriva Cancerului de Sân, iar la eveniment va participa...

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 19:15

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a

Primăria Oraşului Sovata a anunţat, astăzi, că organizează ediţia a X-a a Festivalului Dovleacului, în perioada 10-12 octombrie. Programul va...

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 18:52

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara

Turnurile şi casele istorice din incinta Cetăţii Medievale a Sighişoarei vor fi colorate prin proiecţii de lumini şi umbre, instalaţiile...

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:56

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane

Filmele din selecția oficială AFF2025 concurează în cinci secțiuni competiționale: România, Europa de Est, Voci Emergente, DocSchool și,...

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:31

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania

Aproape 50 de lungmetraje și scurtmetraje – filme artistice, documentare și de animație, o selecție a celor mai bune producții maghiare...

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania