Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

CFR Călători renunţă la chitanţier şi pix şi va investi 10 milioane de lei pentru vânzarea biletelor în tren

CFR Călători renunţă la chitanţier şi pix şi va investi 10 milioane de lei pentru vânzarea biletelor în tren
Foto: Foto: Radio Tg.Mures/Corina Muntean

Publicat de Corina Muntean, 4 octombrie 2020, 12:45

CFR Călători va investi aproape 10 milioane de lei pentru achiziţionarea unor terminale mobile pentru taxare, dotate cu imprimante, cu ajutorul cărora vor putea fi vândute bilete în tren, iar posesorii de card TrenPlus vor putea acumula kilometri parcurşi şi vor putea beneficia de bonusuri şi facilităţi, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al companiei, Dan Costescu.

Potrivit acestuia, este vorba despre achiziţionarea a peste 2000 de terminale, iar investiţia se va realiza din cei 130 de milioane de lei primiţi de companie la rectificarea bugetară.

Şeful CFR Călători a precizat că preţul biletelor cumpărate în tren va fi acelaşi doar pentru călătorii care s-au urcat din staţii care nu au case de bilete.

În ceea ce priveşte Cardul TrenPlus, şi acesta va suferi transformări, în sensul că nu va mai fi tipărit pe suport de hârtie, ci va fi gen portofel electronic.

Cardul va putea fi emis atât la case, cât şi în tren, prin intermediul terminalelor de taxare. Cardul TrenPlus este o legitimaţie nominală, netransmisibilă, cu valabilitate un an, cu ajutorul căruia se obţin reduceri de 25% la toate călătoriile.

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Social vineri, 19 septembrie 2025, 15:00

A început cazarea studenților la Tg. Mureș

Încă de miercuri au început să ajungă la Târgu Mureș studenți din toată țara, care învață la facultățile Universității de Medicină...

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Social vineri, 19 septembrie 2025, 14:47

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, vineri, că urmează să fie adus în ţară un bărbat de 34 de ani din judeţul Mureş,...

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Social vineri, 19 septembrie 2025, 12:25

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului

Acțiunea de mâine este sincronizată cu ediția aniversară, de 15 ani, a campaniei organizate de ”Let’s Do It, Romania!”. Primăria din...

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 11:11

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut

Procurorii DNA Brașov au decis aseară să îl rețină pentru 24 de ore pe Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa, după perchezițiile...

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 09:13

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni

Bărbatul de 24 de ani a căzut în zona Văii Caldarilor din Bucegi, suferind multiple traumatisme. Acesta făcea parte dintr-un grup de trei...

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni
Social vineri, 19 septembrie 2025, 07:57

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă

Guvernul a adoptat ieri ordonanţa de urgenţă care reglementează utilizarea noilor echipamente moderne achiziţionate prin PNRR, inclusiv camere...

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă
Social joi, 18 septembrie 2025, 20:00

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece

Pentru că sobele vor fi foarte folosite în perioada următoare, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care nu...

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece
Social joi, 18 septembrie 2025, 19:56

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea...

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică