IMM-urile cer condiții mai facile pentru accesarea fondurilor

Reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii fac un apel către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri să lanseze în regim de urgență programele de sprijin pentru IMM-uri, conform nevoilor pe care acestea le au acum.

Oamenii de afaceri cer eliminarea criteriului „primul venit, primul servit” pentru asigurarea transparenței în acordarea fondurilor europene și scăderea sumei maxime care se poate acorda unei firme, de la 150.000 la 35.000 de euro, pentru a permite mai multor IMM-uri să beneficieze de fondurile respective.

Președintele Federației Patronale IMM Centru, Radu Bălănean, a precizat pentru Radio Târgu Mureș că există un dialog cu reprezentanții Guvernului și că se face un lobby permanent pentru eficientizarea măsurilor de sprijin:

Tot timpul, în această perioadă, avem ședințe cel puțin săptămânale cu reprezentanții Guvernului, la nivel de secretar de stat, și facem observațiile necesare atât cât pot fi ele impuse Guvernului. Măsurile s-au tot amânat, unele nu au aplicabilitate practică, criteriul acela ”primul venit, primul servit”, rămâne un criteriu de compromis pentru că, altminteri, ar fi foarte complicată procedura de selecție și ar dura mult mai mult. Noi deja suntem foarte întârziați.

Sunt și afaceri care nu au fost afectate grav de pandemie, după ce administratorii s-au adaptat rapid noilor condiții.

Akos Mora, investitor mureșean, nu a apelat la facilitățile oferite de Guvern, datorită comenzilor numeroase:

Nu am apelat la niciuna din facilitățile oferite de Guvernul României cu privire la preluarea unor costuri salariale pe vreme de pandemie pentru că am avut suficiente lucrări și am putut să ne onorăm contractele pe această perioadă, din luna martie până în prezent. Cu o bună organizare am reușit să trecem cumva de momentele de început mai grele, când toate instituțiile și-au închis porțile, iar documentele circulau mai greu. Dintr-un anumit punct de vedere, pe partea de circulație, deși existau acele documente, declarații, parcă mai ușor ne-am deplasat, fiind circulația mai mică.

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România solicită o întâlnire a conducerii Consiliului cu premierul României, ministrul economiei și cel al fondurilor europene.

Raluca Creț

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-0.0001
  • usd 0.1162 1 -0.0003

  • chf 5.0812 1 -0.008

  • aud 3.0485 1 -0.0007

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

ALEGERI LOCALE 2024 | AUR organizează v...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Alianța pentru Unirea Românilor – ...

Parteneri