Târgu Mureșul are patru consilieri locali PNL

În cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Primăriei au fost învestiţi consilieri locali ai Municipiului Târgu Mureş patru membri de seamă ai Partidului Naţional Liberal: Ervin Molnar (preşedinte PNL Târgu Mureş), prof. dr. Horaţiu Suciu (preşedintele comisiei de sănătate din cadrul PNL Târgu Mureş), Alexandru Gyorgy (vicepreşedinte PNL Târgu Mureş) şi Bogdan Costin Voicu (vicepreşedinte PNL Târgu Mureş).

Prin jurământul rostit, cei patru reprezentanți PNL au promis tuturor locuitorilor din Târgu Mureş că, prin acţiunile lor, vor lupta pentru a dezvolta oraşul şi pentru a repune economia municipiului pe harta naţională.

Membrii PNL au conceput o serie de 10 proiecte care au fost prezentate târgumureşenilor în campania electorală şi care au rolul de a rezolva problemele stringente ale municipiului.

Proiectul #reSTART Târgu Mureş a fost elaborat cu gândul la binele locuitorilor, iar consilierii locali ai PNL vor pleda pentru construcţia celui mai mare spital municipal din ţară cu posibilitatea extinderii acestuia la spital regional, scutirea taxelor şi impozitelor timp de 5 ani pentru tinerii antreprenori, modernizarea mijloacelor de transport care vor fi full electric şi hibride, dezvoltarea infrastructurii rutiere, crearea de parcuri industriale în zonele limitrofe ale municipiului, reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor, construirea de noi creşe, digitalizarea oraşului şi dezvoltarea turistică a zonei.

Alina Andrei

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri