Două mii de angajaţi Loto sunt de patru luni în şomaj tehnic

În primul semestru al acestui an veniturile Companiei Naționale Loteria Română au scăzut de aproape 34 de ori față de aceeași perioadă a anului trecut, având în vedere faptul că activitatea a fost complet oprită timp de trei luni.

Dacă anul trecut s-a înregistrat un profit de aproape 60 de milioane de lei în primele 6 luni, anul acesta profitul net a fost de 1,7 milioane de lei. Situația nu va fi cu mult diferită nici în semestrul doi, din cauza măsurilor discreționare luate de companie pentru reducerea efectelor pandemiei.

Mai mult de 80 % din agențiile din țară sunt închise, motiv pentru care mii de angajați sunt în șomaj tehnic cu un venit minim lunar.

Sindicatele atrag atenția că situația nu mai poate continua așa prea mult timp, chiar dacă unele județe au decis deschiderea spațiilor de jocuri de noroc pentru loto, precizează președintele Sindicatului Liber Loto, Călin Cociș:

În unele județe, comitetele județene pentru situații de urgență au acordat o derogare operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc pentru a-și relua activitatea pentru produsele gen loto și loz. Și în Mureș este în analiză solicitarea și sperăm că se va decide în acest sens. A scăzut dramatic numărul de participanți la Loto pentru că nu mai au unde să joace, doar la acele automate care au fost recent instalate. Deci, situația este dramatică la nivelul Loteriei, în primul rând pentru cei 2.000 de salariați care sunt pentru a patra lună în șomaj tehnic cu un venit de circa 1.000 de lei pe lună.

Sindicaliștii solicită Guvernului României să revină asupra măsurii de suspendare a activității în agențiile Loto și se permită reluarea activității în aceste unități în care se respectă toate măsurile sanitare specifice pandemiei.

Sindicatul Liber Loto și Federația Columna, la care este afiliat, pregătesc o acțiune în contencios administrativ prin care să conteste prevederea din Hotărârea de Guvern care le interzice activitatea.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Baschetbaliști mureșeni, la loturile naț...

Stan Lucian | Citeste articolul

Naționalele de baschet Under 16 și Under...

Parteneri