Bazinul de înot olimpic de la Tg. Mureș va funcționa din aprilie 2021

Lucrările la clădirea aflată în cartierul Aleea Carpați, fostul ștrand ”1 Mai”, sunt realizate în proporție de 90 la sută, având toate licitațiile finalizate.

Beneficiarul investiției de 25,4 milioane de lei este Compania Națională de Investiții, care va transfera obiectivul, după finalizare, Clubului Sportiv ”Mureșul” din Târgu Mureș.

Directorul clubului, Iuliu Cosmin Pop, a explicat pentru Radio Târgu Mureș că la subsol sunt spațiile tehnice, la parter se află două bazine, cel de dimensiuni olimpice și cel de antrenament, iar la nivelurile superioare vor fi amenajate tribunele cu 800 de locuri:

Bazinul olimpic are subsol, parter și două etaje, unde sunt spații administrative, vestiare pentru sportivi și pentru public, spații tehnice specifice competițiilor de natație și polo. Lucrările se vor încheia și baza sportivă ne va fi predată undeva în luna februarie – așa estimează și constructorul. Dar darea sa în folosință, probabil va fi în aprilie. Plus, noi trebuie să ne ocupăm de mobilarea spațiilor administrative și mobilarea vestiarelor pentru sportivi și public.

Pe lângă clădirea propriu zisă a bazinului olimpic, mai sunt prevăzute în proiect amenajarea de parcări, precum și construirea unei piste de role.

În perspectiva organizării de competiții sportive de anvergură, se au în vedere şi alte spații de parcare pentru mașini, precum și un sens giratoriu.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri