România a emis o alertă pentru măşti neconforme, prin sistemul RAPEX

România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate, a anunţat, în această dimineață, pe Facebook, Paul Anghel, şef al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă, a notat Paul Anghel.

Recent, ANPC a retras de la comercializare peste 31 de milioane de măşti de protecţie, în urma controalelor realizate la nivel naţional pe piaţa acestor produse.

Sistemul RAPEX reprezintă un sistem de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase între Comisia Europeană şi Statele Membre ale Uniunii Europene.

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri