„Ieftiniţi combustibilul”, „Nu mai asupriţi poporul” !
Publicat de radiomures, 7 ianuarie 2011, 00:00
Sunt doar două dintre sloganurile pe care şi le-au lipit pe parbriz şoferii mureşeni în această seară.
Peste 40 de maşini s-au adunat într-o parcare a unui hipermarket din Tg.Mureş de unde au pornit spre cea mai apropiată benzinărie.
Tinerii şi-au dat întâlnire pe forumuri şi pe reţelele de socializare şi au iniţiat astfel o mişcare de protest împotriva scumpirii combustibilului .
Ei şi-au făcut plinul la benzinărie, şi –au spălat parbrizele şi au plătit cu bani mărunţi fiecare litru de benzină cu care au alimentat.
Şoferii speră ca în acest fel să-i detrmine pe guvernanţi să reducă acciza la motorină şi benzină , dar şi să-i determine pe proprietarii de benzinării să reducă preţul la combustibil.
Raluca Creţ