Sprijin pentru brașovenii afectați de COVID

300 de persoane defavorizate din Brașov, Budila și Tărlungeni au primit 900 de pachete cu alimente, pachete de igiena si dezinfectanți, datorită unui proiect demarat de Asociația „Aici pentru Tine!”.

Alături de suportul material, beneficiarii primesc și sprijin emoțional pentru a depăși cât mai ușor această perioadă, a explicat președintele asociației, Gal Adina Camelia:

Îi ajutăm să treacă mai ușor peste această perioadă destul de grea, nu doar din cauza împuținării fondurilor, a veniturilor, dar și situația lor emoțională s-a înrăutățit foarte mult. Unii și-au pierdut locurile de muncă, alții, dacă aveau stări depresive, au ajuns ca aceste stări să se înrăutățească, astfel că îi sprijinim nu doar material, prin distribuirea de pachete de alimente, măști de protecție, produse de igienă sanitară și măști de protecție, dar și prin consiliere psihologică și suport emoțional.

Proiectul „Solidaritate materială și psihologică pentru traversarea perioadei post-pandemie” a fost realizat în colaborare cu DGASC Brașov și cu primăriile celor trei localități, care au identificat potențialii beneficiari.

Raluca Creţ

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri