Nevoie mare de personal calificat în domeniul construcțiilor

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a închis azi înscrierile pentru 4 posturi de muncitori calificați în domeniul drumurilor în 3 districte ale Județului Mureș urmând ca probele concursurilor să se desfășoare în zilele care urmează.

Cei patru muncitori vor fi angajați pentru a reîntregi echipele din Târgu Mureș, Reghin și Sângeorgiul de Pădure, deoarece există o fluctuație foarte mare de personal în rândul angajaților, spune purtătorul de cuvânt al DRPD Brașov, Robert Elekes:

Există și o fluctuație de personal foarte mare, unii pleacă în pensie șamd. deci e normal să reîntregim periodic echipele. La nivel de țară avem o problemă cu personalul calificat în construcții și asta ne afectează și pe noi dar și pe firmele cu care colaborăm și există într-adevăr această problemă de personal. Noi oferim și salarii competitive, mai ales pentru că există și ordonanțe de Guvern care ne obligă sa oferim un anumit salariu minim iar cei care își doresc să se angajeze la noi au avantaje multiple însă trebuie să fie calificați.

DRDP Brașov are în prezent circa 2.000 de angajați din care o parte foarte mare lucrează pe teren.

Direcția face angajări periodice, iar posturile disponibile pot fi vizualizate la secțiunea „Cariere” de pe pagina de internet a acesteia. (www.brasov.cnadnr.ro)

Vlad Todoran

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ -REPRIZA DE SEARĂ cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri