Iluminat festiv de austeritate la Târgu Mureș

Primăria împodobește și în acest an centrul orașului, însă, din cauza limitărilor impuse de pandemie, cu un buget mult redus.

Vor fi utilizate decorațiunile de iarnă din anii trecuți, dar acestea nu vor mai fi dispuse în cartiere, ci doar în zona centrală a municipiului, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureș, Cristina Pruteanu:

Spre deosebire de alți ani în care sumele cheltuite de municipalitate cu ocazia sărbătorilor de iarnă s-au ridicat la aproximativ 1.200.000 lei, anul acesta bugetul alocat este de 200.000 lei. În această sumă vor intra transportul și montarea bradului, iluminatul public, amplasarea și demontarea decorațiunilor. Bradul va fi adus de la ocolul silvic Fâncel, din zona Ibănești Pădure, va avea o înălțime de 18 metri și va fi amplasat în centru, la ceasul floral. Din cauza limitărilor impuse de pandemie, vom ilumina doar Piața Trandafirilor, strada și Piața Bolyai. Piața Teatrului, Primăria și Cetatea, unde vom amplasa figurine din basmele copilăriei.

Cristina Pruteanu a precizat că luminile stradale vor fi aprinse în acest week-end, însă ceremonia iluminării bradului va avea loc la jumătatea lunii.

De asemenea, având în vedere reglementările în vigoare impuse de pandemie, nu vor fi organizate în Târgu Mureș spectacole, târguri sau alte manifestări publice specifice sărbătorilor de iarnă.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Directorul Teatrului ”Ariel”, Gavril Cad...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Directorul Teatrului pentru Copii şi Tin...

Parteneri