Crăciunul, sărbătorit în condițiile impuse de pandemie, în județul Mureș

Starea de alertă a fost prelungită în România cu alte 30 de zile, din 14 decembrie, au anunțat autoritățile. Prin urmare rămân în vigoare, inclusiv în perioada Crăciunului și a Revelionului, resctricțiile valabile în prezent.

În județul Mureș rămân aceleași reguli, chiar dacă incidența cazurilor a scăzut, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Mureș, Damian Samoilă:

Se vor menține măsuri importante precum purtarea obligatorie a măștii de protecție în spațiile publice interioare și exterioare, deplasarea pe timp de noapte, doar cu motive întemeiate, măsurile pentru HORECA care se aplică pentru rata de incidență a localităților și toate celelalte prevederi legale valabile în acest moment. Chiar dacă în județul Mureș am înregistrat o scădere, rata de incidență pe județ ajungând la 2,58 și pe Municipiul Târgu-Mureș la 4,36 (de cazuri la mia de locuitori) , este încă nevoie să fim prevăzători și să-i protejăm pe cei din jurul lor prin evitarea spațiilor aglomerate, evitarea întâlnirilor cu un număr mare de persoane mai ales de sărbători, și toate celelalte măsuri de protecție sanitară.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, i-a avertizat pe români ca în perioada sărbătorilor să limiteze vizitele, să evite mersul la colindat și petrecerile de Revelion.

Deocamdată, autoritățile se feresc să declare că obiceiurile tradiționale de Crăciun, precum colindatul și plugușorul, ar putea fi interzise în unele localități.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri