Municipiul Alba Iulia a ieşit din carantină

Municipiul Alba Iulia a ieşit azi noapte din carantina instituită în urmă cu o lună, în condiţiile în care rata de infectare a coborât de la peste 10 la numai 5,35 la mia de locuitori.

Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei a anunţat într-un comunicat că măsura carantinării zonale a redus incidenţa cazurilor COVID-19 la jumătate sau chiar mai mult.

Autorităţile au analizat evoluţia epidemiei în localităţi care au fost în carantină în ultima perioadă şi dau câteva exemple. În Muncipiul Sibiu restricţiile de circulaţie s-au impus când rata de infectare depăşise 13 cazuri la mia de locuitori cumulat în 14 zile, iar după o lună indicatorul a coborât sub 5 la mie.

Zalăul a scăzut tot într-o lună de la peste 10 cazuri la mia de locuitori la puţin peste 2. În Bistriţa şi în Satul Mare rata de infectare a continuat să scadă şi după ce carantina a fost ridicată.

Autorităţile lansează din nou un apel către cetăţeni: să respecte măsurile de protecţie, să acorde o atenţie sporită igienei şi să evite zonele aglomerate, mai ales în contextul apropierii sărbătorilor de iarnă. În comunicat nu se explică însă faptul că în Ilfov, de exemplu, incidenţa infectărilor cu coronavirus a rămas ridicată, în ciuda carantinării mai multor localităţi şi a introducerii unor măsuri de prevenţie suplimentare.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri