Cod galben de ninsori, la munte
ANM a emis astăzi o atenționare meteorologică Cod Galben de ninsori și viscol în zona montană, valabilă începând de duminică, 27 decembrie, ora 06:00 și până luni, 28 decembrie, ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la altitudini de peste 1700 m, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Vântul va sufla tare, cu rafale în general de 80…90 km/h, iar pe creste peste 100…120 km/h, viscolind puternic ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.
Virgil Natea