Restricţii de circulaţie pentru vehiculele rutiere mai mari de 7,5 tone

Publicat de Corina Muntean, 29 decembrie 2020, 18:08
Circulaţia vehiculelor rutiere mai mari de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă de joi, 31 decembrie, și până pe 2 ianuarie 2021 pe DN7, între Pitești-Râmnicu Vâlcea și Veștem, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Interdicția se va aplica joi, în intervalul orar 16:00-22:00 și pe 1 și 2 ianuarie, în intervalul orar 6:00-22:00. Şoferii care nu respectă interdicțiile vor fi amendați.