Petrecerile private de Revelion sunt interzise

Persoanele care organizează petreceri private la noapte riscă amenzi de până la 10 000 de lei, fiind interzise inclusiv petrecerile în apartament chiar și în cadru restrâns între prieteni, atenționează Poliția Română care va desfășura acțiuni de control pentru verificarea respectării normelor sanitare.

Polițiștii reamintesc că au metode specifice pentru depistarea celor care NU au respectat restricțiile, spune Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române:

Nu putem invita prieteni, nici măcar în locuința proprie, pentru că pot fi persoane asimptomatice, care să transmită acest virus în colectivul unde s-ar ține eventuala petrecere, ulterior să meargă acasă, să transmită virusul persoanelor vulnerabile, cum ar fi părinții lor sau chiar bunicii lor. Accesul poate fi permis doar de către proprietarul imobilului, nu se poate intra fără un mandat de percheziție, însă sunt și alte metode specifice de aplica aceste sancțiuni contravenționale și vreau să readuc aminte opiniei publice faptul că termenul de aplicare a unei sancțiuni conravenționale este de șase luni de zile. Așadar, proprietarii sunt invitați la poliție, trebuie să dea curs acestei invitații la poliției și, cu siguranță, se vor aplica măsuri sancționatorii în toate aceste situații.

10 000 de polițiști vor fi la datorie de Revelion, iar pe șosele circulația este monitorizată cu 275 de radare și un elicopter care survolează în special traseul Drumului Național 1 București – Brașov unde traficul este mai intens.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Spectacol manifest la Teatrul Scena din ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Teatrul Scena lansează publicului o invi...

Parteneri