Angajați ai MAI şi poliţişti locali verifică respectarea normelor de protecţie sanitară în perioada minivacanţei de Revelion

Aproximativ 24.500 de angajați ai Ministerului de Interne vor acționa în fiecare zi în perioada minivacanței de Revelion pentru a proteja sănătatea și siguranța românilor. Acestora li se adaugă și 2.300 de polițiștii locali.

Oamenii legii vor verifica modul în care sunt respectate normele de protecție sanitară în noaptea dintre ani, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog:

Vă reamintim că sunt în vigoare mai multe prevederi care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei, în funcţie de rata de infectare din zona în care vă aflaţi. Sunt interzise petrecerile şi evenimentele private, precum mese festive, în spaţii închise sau deschise. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci. În toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei în intervalul orar 23:00-5:00, cu excepţia deplasărilor în interes profesional, pentru asistenţă medicală, precum şi pentru alte motive justificate prevăzute de lege. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9753RON-0.0007
  • usd 0.1172 1 -0.0002

  • chf 5.0974 1 0.00440

  • aud 3.0491 1 0.00720

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Parteneri