Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Harghita: 630 de persoane au fost vaccinate în primele trei zile

Harghita: 630 de persoane au fost vaccinate în primele trei zile
Foto: Foto: AFP

Publicat de MIRELA ROTAR, 7 ianuarie 2021, 14:24



Un număr de 630 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în Harghita, în primele trei zile de la lansarea campaniei de imunizare. Alte 600 de doze de vaccin au ajuns în judeţ în această dimineaţă, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu.
Potrivit sursei citate, cele 600 de doze noi vor fi distribuite la centrele de vaccinare organizate în spitalele din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni şi Topliţa.
Adrian Pănescu a explicat că ‘activitatea este cursivă, nu există sincope şi fluctuaţii în asigurarea vaccinării celor care sunt înscrişi pentru imunizare’.
Acesta a adăugat că în primele trei zile ale campaniei de vaccinare s-au înregistrat foarte puţine reacţii adverse, respectiv dureri la locul înţepăturii.
De asemenea, nu au fost raportate situaţii în care să se fi pierdut doze de vaccin, din diverse motive.

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 11:23

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

O ciupercă se răspândește rapid în spitalele din Europa, iar 5 țări, Spania, Grecia, Italia, România și Germania, au concentrat majoritatea...

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 07:34

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția guvernului,...

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:09

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă...

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:07

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi

Ministerul Sănătăţii a publicat ieri în transparenţă decizională ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35...

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 17:00

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC

Deja de doi ani se fac la Miercurea Ciuc trombolize pentru pacienții cu AVC, iar în viitorul apropiat urmează să fie efectuate și alte...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 12:10

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean

Un pacient din județul Mureș a fost diagnosticat la o clinică privată, în urmă cu 8 ani, cu cancer de prostată și a primit recomandarea unei...

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean
Sănătate vineri, 5 septembrie 2025, 08:59

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+

Centrul de Transfuzie Sanguină Mureş a făcut un apel public la donatori pentru a contribui la refacerea rezervei de sânge, după ce s-a semnalat...

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+
Sănătate miercuri, 3 septembrie 2025, 16:40

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat azi că una dintre priorităţile sale o reprezintă creşterea accesului pacienţilor la...

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC