Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Aproape 2.000 de cadre medicale vaccinate în 10 zile la Spitalul COVID din Tg. Mureș

Aproape 2.000 de cadre medicale vaccinate în 10 zile la Spitalul COVID din Tg. Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 12 ianuarie 2021, 14:25

Este vorba de personal medical din clinicile Spitalului, dar și din centre medicale private din oraș.

O singură doză a fost irosită, chiar la începutul campaniei, iar asta din cauza lipsei de experiență a personalului, precizează managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Ovidiu Gîrbovan:

De la începutul campaniei, din 31 decembrie, până luni (ieri) inclusiv, la nivelul Centrului de Vaccinare din Spitalul Clinic Județean Mureș au fost vaccinate 1.974 de persoane, toate fiind din mediul sanitar, personal medical atât din centrele publicele cât și private. Până acum, o singură doză a fost pierdută. Adică, personalul nu avea experiență cu aceste vaccinări… ne-am obișnuit acum cu ele dar s-a pierdut o doză atunci, la început.

În fiecare zi există liste de programare pentru vaccinare iar în funcție de aceasta sunt asigurate vaccinurile care necesită condiții speciale.

Revine managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Ovidiu Gîrbovan:

Vaccinul are nevoie de condiții speciale atât pentru depozitare, transport și mai ales pentru administrare. Adică, el vine la -70 de grade. Ulterior, se dezgheață și va fi ținut la +2/+8 grade după care la temperatura camerei până când se va face vaccinarea nu poate fi ținut mai mult de 4-6 ore. Valabilitatea acestor doze după dezghețare este de 4-5 zile, timp în care trebuie să le administrăm în așa fel încât să nu pierdem sau să risipim doze.

Din 15 ianuarie începe și etapa a doua de vaccinare, în care se pot înscrie, prin intermediul medicilor de familie și al angajatorilor, pacienții cu boli cronice, vârstnicii și personal angajat din domenii cheie, esențiale.

Cristina Bulbescu

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 11:23

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

O ciupercă se răspândește rapid în spitalele din Europa, iar 5 țări, Spania, Grecia, Italia, România și Germania, au concentrat majoritatea...

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 07:34

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția guvernului,...

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:09

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă...

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:07

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi

Ministerul Sănătăţii a publicat ieri în transparenţă decizională ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35...

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 17:00

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC

Deja de doi ani se fac la Miercurea Ciuc trombolize pentru pacienții cu AVC, iar în viitorul apropiat urmează să fie efectuate și alte...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 12:10

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean

Un pacient din județul Mureș a fost diagnosticat la o clinică privată, în urmă cu 8 ani, cu cancer de prostată și a primit recomandarea unei...

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean
Sănătate vineri, 5 septembrie 2025, 08:59

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+

Centrul de Transfuzie Sanguină Mureş a făcut un apel public la donatori pentru a contribui la refacerea rezervei de sânge, după ce s-a semnalat...

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+
Sănătate miercuri, 3 septembrie 2025, 16:40

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat azi că una dintre priorităţile sale o reprezintă creşterea accesului pacienţilor la...

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC