Peste 900 de persoane programate pentru vaccinarea anti-COVID, la Sfântu Gheorghe

Peste 900 de persoane trecute de 65 de ani, cu boli cronice sau care lucrează în domenii esenţiale s-au programat pentru vaccinare anti-COVID în etapa a doua, la centrul din municipiul Sfântu Gheorghe, care şi-a început luni activitatea.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sfântu Gheorghe, centrul de vaccinare din strada Daliei nr. 1 a fost amenajat conform tuturor cerinţelor autorităţilor sanitare, însă vaccinarea a început cu întârziere întrucât serul fiziologic nu a fost livrat la timp. Reprezentanţii Primăriei au precizat că, începând de marţi, o echipă mobilă va începe vaccinarea beneficiarilor instituţiilor sociale care doresc imunizarea.

Conform platformei naţionale de programare, până luni, la ora 12,00, fuseseră ocupate peste 900 din cele 1.200 de locuri disponibile deocamdată la Sfântu Gheorghe.

Perioada cuprinsă până la sfârşitul lunii ianuarie este ocupată în întregime, Primăria Sfântu Gheorghe fiind pregătită pentru deschiderea altor centre de vaccinare în măsura în care acest lucru va fi solicitat de autorităţile sanitare locale sau centrale.

Sursa: Agerpres

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri