Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Azomureș va crește eficiența energetică a motoarelor sale electrice

Azomureș va crește eficiența energetică a motoarelor sale electrice
Foto: Azomures

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 ianuarie 2021, 14:11

Acest lucru se va realiza pe parcursul acestui an, în urma accesării unui grant norvegian de peste 600.000 de euro.

Se va reduce astfel consumul de energie la o serie de motoare electrice.

Proiectul este parte a planurilor companiei de eficientizare energetică a instalațiilor, urmând o reducere importantă de energie electrică anuală, a explicat purtătorul de cuvânt al Azomureș, Ovidiu Maior:

Este un proiect important pentru Azomureș, mai ales prin această finanțare externă pe care am reușit să o atragem. Reducem astfel consumul de energie electrică și amprenta pe care o avem asupra mediului înconjurător. Face parte din planul Uniunii Europene, de a reduce gazele cu efect de seră până în 2030 cu 55%; în acest moment, Azomureș se află la 50 la sută reducere iar până în 2030 vom atinge și diferența de 5%, și datorită acestei investiții. E vorba de câteva motoare electrice de la instalațiile de producere a îngrășămintelor, MPK, cele două secții de azotat de amoniu și de la secția de amoniac.

Pentru cei interesați, documentația de licitație poate fi descărcată de pe beneficiar.fonduri-ue.ro iar ofertele se depun la sediul Azomureș, str. Gherghe Doja nr. 300, Târgu Mureș până în data de 5 februarie.

Detalii suplimentare privind documentația de licitație pot fi obținute accesând mailul catalin.blegescu@azomures.com sau sunând la 0733.775583.

Valeriu Russu

Veste bună pentru seniorii brașoveni!
Social vineri, 8 august 2025, 17:02

Veste bună pentru seniorii brașoveni!

Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua primește din nou beneficiari, după aproximativ doi ani în care nu au mai fost preluate solicitări....

Veste bună pentru seniorii brașoveni!
Voucherele de vacanță și dispariția Salinei Praid, printre cauzele reducerii numărului de turiști în Harghita
Social vineri, 8 august 2025, 15:00

Voucherele de vacanță și dispariția Salinei Praid, printre cauzele reducerii numărului de turiști în Harghita

Scăderea numărului de vizitatori cu 20%, luna trecută, în zona Tinovul Mohoş – Lacul Sfânta Ana, are legătură cu schimbarea regulilor...

Voucherele de vacanță și dispariția Salinei Praid, printre cauzele reducerii numărului de turiști în Harghita
Un român aruncă, în medie, o porţie de mâncare pe zi
Social vineri, 8 august 2025, 13:00

Un român aruncă, în medie, o porţie de mâncare pe zi

Un român aruncă, în medie, o porţie de mâncare pe zi, ceea ce înseamnă 6 mii de tone de alimente irosite zilnic la nivelul întregii ţări....

Un român aruncă, în medie, o porţie de mâncare pe zi
Piaţa auto rămâne în scădere accentuată, apreciază preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, Dan Vardie
Social vineri, 8 august 2025, 12:58

Piaţa auto rămâne în scădere accentuată, apreciază preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, Dan Vardie

Înmatriculările de autoturisme pur electrice au înregistrat o scădere de aproape 18% în iulie 2025 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut,...

Piaţa auto rămâne în scădere accentuată, apreciază preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, Dan Vardie
Social joi, 7 august 2025, 16:39

RAR a lansat o nouă secţiune dedicată campaniilor de rechemare

Registrul Auto Român anunţă că a lansat pe site-ul propriu o nouă secţiune dedicată campaniilor de rechemare prin care şoferii pot afla dacă...

RAR a lansat o nouă secţiune dedicată campaniilor de rechemare
Social joi, 7 august 2025, 12:31

Recrutare de voluntari în Mureș pentru copiii abandonați

„Lumea așteaptă un erou, copiii așteaptă un prieten” este sloganul sub care se derulează campania de recrutare de voluntari pentru cel mai...

Recrutare de voluntari în Mureș pentru copiii abandonați
Social joi, 7 august 2025, 11:07

Sindicatele protestează împotriva proiectului de reducere cu 20% a posturilor din administrația publică

Propunerea legislativă prin care se intenționează reducerea posturilor este pusă în transparenţă decizională de Ministerul Dezvoltării....

Sindicatele protestează împotriva proiectului de reducere cu 20% a posturilor din administrația publică
Social joi, 7 august 2025, 09:45

FACIAS a depus la Parchet noi probe la denunţul în cazul dezastrului produs la Salina Praid

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție...

FACIAS a depus la Parchet noi probe la denunţul în cazul dezastrului produs la Salina Praid