Situația instituțiilor de cultură, discutată la Palatul Cotroceni

Mai multe asociații din industria spectacolului critică autoritățile că nu au stabilit un plan clar de sprijinire a sectorului cultural. Criticile vin în contextul în care ministerul de resort a anunțat recent că aproape 6.000 de operatori culturali vor beneficia de ajutor financiar pentru reluarea activității.

Daniel Klinger, reprezentant al unei asociații din domeniu, spune că schemele de ajutor financiar pentru operatorii culturali trebuie să specifice clar în ce mod și pe ce criterii vor fi acordate aceste sume:

Ceea ce ne așteptăm să se întâmple este ca autoritățile – și cred că de data asta trebuie cineva mai sus de Ministerul Culturii – să spună: este o situație dramatică în acest sector, haideți să vedem, să luăm aceste propuneri și să le concretizăm într-un act normativ, care să asigure un ajutor, dar cât mai repede. Situațiile de care vorbeau colegii mei sunt situații de astăzi, de mâine, nu sunt situații din 2022, așa cum sunt planificate acele evenimente care să fie abilitate de către Ministerul Culturii.

Situația instituțiilor de cultură, grav afectate de restricțiile impuse de pandemie, a fost discutată astăzi la Palatul Cotroceni de ministrul Bogdan Gheorghiu și președintele Klaus Iohannis.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri