Comportamentul urşilor de la Zoo Târgu Mureş indică faptul că primăvara e aproape

Cei opt urşi maturi de la Grădina Zoologică din Târgu Mureş au ieşit din bârlog, marţi, de Ziua Ursului. Este un semn că primăvara este aproape, iar îngrijitorii lor susţin că de 15 ani previziunile meteorologice bazate pe comportamentul acestora au fost corecte.

Se spune că dacă ursul iese din bârlog, în data de 2 februarie, şi îşi vede umbra, se întoarce, pentru că primăvara e departe. Dacă este înnorat şi nu îşi vede umbra, atunci primăvara este aproape şi nu mai intră înapoi”, a declarat directorul adjunct al Grădinii Zoologie din Târgu Mureş, Kopacz Andras.

Acesta a precizat că există diferenţe între comportamentul urşilor din captivitate, comparativ cu cel al urşilor care trăiesc în sălbăticie, dar că urşii de la Zoo şi-au făcut deja culcuşuri în padoc şi în care se odihnesc în aşteptarea primăverii.

Ziua Ursului era prima activitate cu copiii din fiecare an, însă în acest an s-a renunţat la eveniment, din cauza pandemiei.

Kopacz Andras a arătat că, deşi fiecare copil are acasă câte un ursuleţ de pluş, trebuie să înţeleagă că ursul este un animal sălbatic de talie mare şi din acest motiv trebuie respectată distanţa de siguranţă de către vizitatori.

O serie de prognoze meteorologice populare sunt atribuite comportamentului animalelor în cursul anului, iar mureşenii au câteva prevestiri specifice.

Sursa: Agerpres

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Vreme uşor mai caldã decât normalul term...

Stan Lucian | Citeste articolul

Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri ...

Parteneri