Aproape 800 de harghiteni, fără curent electric

Publicat de MIRELA ROTAR, 9 februarie 2021, 10:29
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita informează că, în această dimineață, din cauza vântului puternic din zonă, 12 puncte de transformare din comuna Lunca de Jos au rămas nealimentate cu energie electrică.
Este vorba despre un număr de 793 de locuitori, din Valea Boroș, Păltiniș, Valea Întunecoasă și Valea Capelei.
Echipele distribuitorului de energie electrică acționează în teren pentru remedierea defecțiunilor, a anunțat ISU Harghita.
Rodica Boariu