Focar de pestă porcină africană într-un fond de vânătoare din județul Sibiu

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sibiu a identificat miercuri un focar de pestă porcină africană (PPA) în fondul de vânătoare Dobra din Ocolul Silvic din comuna Jina, unde au fost descoperiți 3 mistreți decedați.

Într-un comunicat al Prefecturii Sibiu se arată că, după confirmarea focarului, a avut loc o ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu, cu acest prilej fiind prezentat planul de măsuri și adoptată decizia comună cu județul Alba, care are și el localități afectate.

Astfel, s-a stabilit că localitățile aflate în zona infectată sunt Jina și Poiana Sibiului din județul Sibiu și localitățile Dobra și Șugag din județul Alba.

Localitățile aflate în zona tampon sunt Rod și Tilișca, din județul Sibiu și localitățile Mărtinie și Cărpiniș din județul Alba.

În aceste zone au fost fost impuse măsuri de control specifice, măsuri care se mențin timp de 12 luni de la constatarea ultimului caz de PPA la porcii mistreți în zona infectată.

Sorin Șchiopu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9748RON-0.0003
  • usd 0.1154 1 -0.001

  • chf 5.0370 1 -0.0090

  • aud 3.0641 1 0.0109

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Au început rezervările pentru trenul est...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din 14 iunie, CFR Călători dă startul pr...

Azi începe etapa de reînscrieri la grădi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În această etapă sunt confirmaţi, în baz...

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Două volume dedicate Corului 'Madrigal',...

Stan Lucian | Citeste articolul

Două volume dedicate Corului Naţional de...

Parteneri