Sentințe cu închisoarea în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009

Sentințe cu închisoarea în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009: Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării, a fost condamnată de Curtea de Apel București la opt ani de detenție cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la luare de mită și spălare de bani, iar Ioana Băsescu, fiica fostului președinte, la cinci ani de închisoare.

Elena Udrea a primit mai multe pedepse cuprinse între trei și șase ani, dar instanța le-a contopit şi la pedeapsa cea mai grea, de şase ani, a fost adaugat un spor de doi ani. Notarul Ioana Băsescu a primit câte trei ani pentru instigare la delapidare şi instigare la spălare a banilor, pedepse contopite de asemenea şi a rezultat o condamnare cu executare de cinci ani. Jurnalistul Dan Andronic a fost achitat. Este singura achitare din dosar.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, actual vicepreşedintele, Victor Tarhon, a fost condamnat la patru ani cu suspendare, iar fostul secretar general din minister, Gheorghe Nastasia, are de executat şase ani pentru luare de mită.

Totodată, a fost decisă şi confiscarea unui milion de lei de la Elena Udrea. Judecătoarea Claudia Jderu de la Curtea de Apel Bucureşti a făcut şi o sintetizare a motivării deciziei de azi şi aceasta a arătat că toate pedepsele au fost orientate către mediu, şi nu maxim, aşa cum ceruse procurorul DNA la ultimul termen de judecată.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Un spectaculos obicei de Paște, la Sânmi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Pogăniciul numit și plugarul, unul din c...

Parteneri