În prima seară cu noi restricții de circulație, polițiștii au mers mai mult pe sfaturi și mai puțin pe amenzi

Începând de aseară se aplică noua limită a deplasărilor, astfel încât, între orele 22 și 5, ne putem deplasa doar din motive justificate.

Polițiștii au fost în stradă din prima zi a noilor restricții, dar amenzile au fost puține și s-a mers mai mult pe informarea celor opriți referitor la noile reguli.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Emanuela Fărcaș:

În urma acțiunii punctuale, organizate pe raza municipiului Târgu Mureș, în cursul serii trecute, pe lângă informarea de către forțele de ordine a cetățenilor cu privire la modificarea intervalului orar, pentru neregulile constatate, forțele de ordine au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 1.500 lei. De asemenea, polițiștii au constat în flagrant 2 infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere fără permis de conducere, în ambele cazuri fiind înregistrate dosare penale.

În Harghita, controalele din weekend au vizat zonele aglomerate, iar aseară s-au dat și câteva sancțiuni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, Gheorghe Filip:

Zonele controlate sunt, de altfel, preponderent acelea pe care și până acum le-am controlat, vorbim despre zone unde, în principiu, se adună mai mulți oameni, cu un aflux mai mare de cetățeni și, desigur, și traficul rutier, acolo întâlnim și mijloace de transport în comun dar și mijloace de transport particulare, care trebuie controlate. Am continuat acțiunile pe care le-am desfășurat și până acum, cu particularitatea modificărilor în ce privește restricțiile la acest moment, în așa fel încât să conștientizăm mai întâi cetățenii despre aceste modificări. În cursul serii precedente au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 750 de lei. Au fost aplicate și avertismente.

Și în Brașov s-a mers pe prevenție, a arătat Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Alina-Maria Ivan:

Forțele de ordine vor desfășura permanent, în această perioadă, activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS COV 2. Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare.

Controalele vor continua în fiecare zi, atât în zonele aglomerate cât și în trafic.

Raluca Creț

 

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Péter Ferenc, candidatul UDMR la CJ Mure...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş,...

Parteneri