Inițiativa ”Vinerea Verde!” susținută de angajații APM Brașov și Harghita

Brașovenii și harghitenii sunt, în general, deschiși la ideea de a renunța la autoturisme atunci când se deplasează la muncă.

Inițiativa numită „Vinerea Verde! Stop! Azi, mașina stă pe loc!”, lansată de Ministerul Mediului urmărește ca, treptat, cetățenii să înlocuiască mașinile personale cu biciclete, mașini și trotinete electrice sau cu mersul pe jos.

Semnalul a fost dat de angajații instituțiilor publice, iar în acest sens și angajații Agenției de Protecția Mediului Brașov au reacționat pozitiv, arată directorul instituției, Ciprian Băncilă:

Deja din prima vineri, 10 persoane au venit pe jos, 10 cu mijloace de transport în comun și 11 cu mijloacele auto personale, dar nu toți cu același mijloc de transport – unul îl mai ia pe celălalt că stau în aceeași zonă – și niciunul cu bicicleta pentru că timpul nu a permis. Cum începe vremea bună, sunt patru colegi care vin cu bicicleta. Noi am făcut un apel ca nu doar angajații din Agenția de mediu sau alte instituții, și populația și în alte zile să folosim cât mai mulți mersul pe jos, pentru e bine nu doar din punct de vedere al protecției mediului, ci și al sănătății personale.

Inițiativa ”Vinerea Verde!” găsește susținere și în Harghita. Doar o treime din angajații Agenției de Protecția Mediului Harghita folosesc autoturimul propriu, iar numărul acestora se va reduce o dată cu înclzirea vremii, asigură directorul instituției, Domokos Laszlo:

Din totalul de 34 de angajați ai Agenției de Protecția Mediului Harghita, 20 – adică 59 la sută- se deplasează spre sau dinspre birou pe jos, doi angajați folosesc transportul în comun și 12 angajați se deplasează cu autoturismul personal, întrucât fac naveta din localități limitrofe municipiului Miercurea Ciuc. Sigur că dacă vine timpul frumos o să folosească mai mulți bicicleta sau tot pe jos vor veni unii.

Țelul Ministerului Mediului e ca, prin acest proiect, începând din acest an, minimum unul din patru angajați ai fiecărei instituții publice și private să vină la locul de muncă altfel decât cu autoturismul personal.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri