Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ursul care și-a făcut apariția de mai multe ori în Târgu-Mureș va fi relocat săptămâna aceasta

Ursul care și-a făcut apariția de mai multe ori în Târgu-Mureș va fi relocat săptămâna aceasta
Foto: Emanuela Aranyos (imagine cu caracter ilustrativ)

Publicat de MIRELA ROTAR, 22 martie 2021, 14:26

La mijlocul acestei săptămâni, asociațiile de vânătoare din Târgu Mureș ar putea să intervină pentru extragerea și relocarea ursului care alertează cetățenii de ani de zile, în special în zona străzii Negoiului.

Până miercuri se așteaptă obținerea avizelor de la Ministerul de Resort.

Situația fost semnalată, repetat, de Radio Târgu-Mureș Primăriei Târgu-Mureș care a inițiat, astfel, pentru prima dată la nivelul municipiului, o procedură pentru gestionarea animalelor sălbatice care intră în perimetrul orașului.

Vineri a fost decisă demararea procedurilor în regim de urgență, precizează purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Mureș, Cristina Pruteanu:

În Ședința extraordinară a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Târgu-Mureș, de vineri, s-a decis demararea procedurilor pentru întocmirea și finalizarea de urgență a dosarului pentru obținerea avizelor necesare derogării, pentru exemplarele din speciile de faună sălbatică din perimetrul intravilan al municipiului Târgu Mureș. După încheierea contractelor, asociațiile de vânătoare care gestionează fondurile cinegetice limitrofe intravilanului localității se vor ocupa de monitorizarea, tranchilizarea, transportul și recoltarea urșilor, conform legii.

Cele trei asociații cu care Primăria va încheia contracte de prestări servicii sunt: Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv „Mureș”, Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv „Turul”, precum Asociația de Vânătoare „Cocoșul”.

Cristina Bulbescu

 

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Social vineri, 19 septembrie 2025, 15:00

A început cazarea studenților la Tg. Mureș

Încă de miercuri au început să ajungă la Târgu Mureș studenți din toată țara, care învață la facultățile Universității de Medicină...

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Social vineri, 19 septembrie 2025, 14:47

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, vineri, că urmează să fie adus în ţară un bărbat de 34 de ani din judeţul Mureş,...

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Social vineri, 19 septembrie 2025, 12:25

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului

Acțiunea de mâine este sincronizată cu ediția aniversară, de 15 ani, a campaniei organizate de ”Let’s Do It, Romania!”. Primăria din...

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 11:11

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut

Procurorii DNA Brașov au decis aseară să îl rețină pentru 24 de ore pe Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa, după perchezițiile...

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 09:13

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni

Bărbatul de 24 de ani a căzut în zona Văii Caldarilor din Bucegi, suferind multiple traumatisme. Acesta făcea parte dintr-un grup de trei...

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni
Social vineri, 19 septembrie 2025, 07:57

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă

Guvernul a adoptat ieri ordonanţa de urgenţă care reglementează utilizarea noilor echipamente moderne achiziţionate prin PNRR, inclusiv camere...

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă
Social joi, 18 septembrie 2025, 20:00

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece

Pentru că sobele vor fi foarte folosite în perioada următoare, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care nu...

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece
Social joi, 18 septembrie 2025, 19:56

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea...

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică