Sibiul și Oradea joacă în play-off-ul Europe Cup
Sala Sporturilor “Antonio Alexe” din Oradea găzduiește, în perioada 23-25 martie, două meciuri din optimi și unul din faza sferturilor de finală ale competiției masculine de baschet FIBA Europe Cup. Marți, în optimi, CSU Sibiu va întâlni, de la ora 16.00, formația italiană Reggio Emilia, iar CSM Oradea va juca, începând cu ora 19.00, contra grupării ucrainiene Basket Dnipro.
Câștigătoarele celor două partide vor fi adversare, joi, 25 martie, în faza sferturilor de finală, învingătoarea urmând să-și asigure prezența la turneul Final Four.
Valeriu Voaideș