Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sporul natural negativ s-a dublat în ultimul an în Regiunea Centru

Sporul natural negativ s-a dublat în ultimul an în Regiunea Centru

Publicat de MIRELA ROTAR, 1 aprilie 2021, 13:11

Potrivit datelor demografice și statistice ale Regiunii Centru din luna ianuarie 2021, populația din cele șase județe ale regiunii a scăzut cu circa 1.200 de persoane în ultimul an, în 2020 scăderea fiind de peste 500 de persoane.

Cea mai mare scădere a populației din ultimul an a fost înregistrată în județul Mureș, peste 300 de persoane.

Față de restul țării, Regiunea Centru stă cel mai bine, spun statisticienii, deoarece la nivel național populația a scăzut cu 14.000 de persoane.

Decesele din luna decembrie au fost, de asemenea, un record în toată în România (peste 36.000), inclusiv la Brașov, spune șeful Direcției de Statistică din Brașov, Ioan Popescu:

În luna ianuarie, în județul Brașov s-au înregistrat 711 decese, mai multe cu 105 față de ianuarie 2020 și mai puține cu 200 față de decembrie 2020 când am avut un record din acest punct de vedere. La Brașov eram obișnuiți să avem 550 până la 600 de decese pe lună dar iată că în decembrie 2020 am atins 911. Eu am făcut o analiză, începând cu anii `50 și până în zilele noastre. Oricum nu putem să comparăm datele din acei ani cu cele din zilele noastre pentru că numărul populației era altul, dar n-am mai avut asemenea multe decese pe care România, dar și Brașovul, le-au înregistrat (în decembrie 2020).

Numărul căsătoriilor înregistrate la oficiile de stare civilă din Regiunea Centru în ianuarie 2021 a fost de 523, cu aproape 20% mai multe de luna precedentă, dar și față de luna ianuarie 2020.

Cel mai multe uniuni civile, 141, au fost în județul Mureș, iar cele mai puține au fost în Alba și Harghita.
Revine șeful Direcției de Statistică din Brașov, Ioan Popescu:

În luna ianuarie au fost încheiate 99 de căsătorii în Brașov, destul de puține, mai puține cu 27 față de ianuarie 2020. Și aici, rata nupțialității a fost de 1,8 căsătorii la mia de locuitori, mai mică față de ianuarie 2020 când a fost de 2,3 la mia de locuitori. Se căsătoresc tinerii dar din ce în ce mai puțini, Din păcate, avem și divorțuri..

85 de divorțuri s-au înregistrat la nivelul întregii Regiuni Centru în luna ianuarie a acestui an, un număr comparabil cu perioada similară a anului trecut. Cele mai puține căsătorii destrămate au fost în Harghita (5) și Covasna (7) iar cele mai multe au fost în Brașov (29).

În luna decembrie 2020 au fost, în schimb, 320 de divorțuri pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive la nivelul întregii Regiuni, un record al întregului an.

Cristina Bulbescu

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Social vineri, 19 septembrie 2025, 15:00

A început cazarea studenților la Tg. Mureș

Încă de miercuri au început să ajungă la Târgu Mureș studenți din toată țara, care învață la facultățile Universității de Medicină...

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Social vineri, 19 septembrie 2025, 14:47

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, vineri, că urmează să fie adus în ţară un bărbat de 34 de ani din judeţul Mureş,...

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Social vineri, 19 septembrie 2025, 12:25

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului

Acțiunea de mâine este sincronizată cu ediția aniversară, de 15 ani, a campaniei organizate de ”Let’s Do It, Romania!”. Primăria din...

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 11:11

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut

Procurorii DNA Brașov au decis aseară să îl rețină pentru 24 de ore pe Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa, după perchezițiile...

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 09:13

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni

Bărbatul de 24 de ani a căzut în zona Văii Caldarilor din Bucegi, suferind multiple traumatisme. Acesta făcea parte dintr-un grup de trei...

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni
Social vineri, 19 septembrie 2025, 07:57

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă

Guvernul a adoptat ieri ordonanţa de urgenţă care reglementează utilizarea noilor echipamente moderne achiziţionate prin PNRR, inclusiv camere...

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă
Social joi, 18 septembrie 2025, 20:00

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece

Pentru că sobele vor fi foarte folosite în perioada următoare, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care nu...

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece
Social joi, 18 septembrie 2025, 19:56

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea...

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică