Campania de vaccinare continuă în ritm alert, în ţara noastră

Ieri au fost imunizate aproape 89 de mii de persoane, cele mai multe de la începutul acestei proceduri.

Autorităţile îşi propun să accelereze şi mai mult vaccinarea, inclusiv în contextul în care săptămâna viitoare soseşte un transport major de ser Pfizer, de 750.000 de doze.

Premierul Florin Cîţu a insistat pe lângă reprezentanţii marilor companii şi ai HoReCa să se alăture demersului, iar de astăzi în 7 judeţe din ţară vor fi deschise centre mobile, în timp ce programarea se va putea face şi telefonic.

Centrele mobile vor folosi vaccinul produs de Moderna și se vor deplasa în județele unde nu se pot organiza noi centre de vaccinare. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a precizat că în județele unde se pot înființa centre suplimentare, vor fi trimise echipe mobile.

Valeriu Gheroghiţă:

Avem șapte județe, în care vor fi dislocate aceste centre mobile de vaccinare. În celelalte județe, acolo unde există spații adecvate, vom aloca doar echipe mobile, împreună cu tot ce au nevoie pentru a efectua vaccinarea în spațiile deja amenajate.

Ieri, premierul Florin Cîțu a discutat cu reprezentanții patronatelor și ai ONG urilor despre creșterea ritmului de vaccinare. Premierul a propus marilor companii să înființeze centre de vaccinare la sediile lor, unde să se vaccineze angajații și familiile acestora. Mai mult, aceste centre vor ajuta și comunitățile în mijlocul cărora se află, a mai spus Florin Cîţu.

Florin Cîțu:

În acele comunități unde nu există un centru de vaccinare, dar există acest centru de vaccinare al companiilor respective, cei din comunitate pot să se vaccineze, vom avea grijă ca logistica să permită acest lucru.

O altă metodă prin care va crește ritmul vaccinării în viitor o reprezintă programarea telefonică direct la centrul de vaccinare, fără ca persoanele să dețină conturi pe platformă, și chiar deplasarea fizică la centrul de vaccinare pentru programare

Sursa: RRA / Andrei Şerban

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri