Județul Mureș începe să iasă din valul 3 al pandemiei

Prezent la o întâlnire cu directorii școlilor mureșene, directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, Iuliu Moldovan, a arătat că, deși numărul de cazuri de îmbolnăviri cu COVID 19 este în scădere, presiunea pe sistemul de sănătate nu s-a diminuat.

Numărul de persoane internate este în continuare ridicat, iar Iuliu Moldovan estimează că abia peste câteva săptămâni acesta va scădea:

Suntem la peste 23.000 de cazuri pozitive, la peste 700 de decese până acum, suntem pe acest al treilea val și în județul Mureș, suntem pe o pantă descendentă, ca și număr de cazuri pe zi suntem în jur de 100 acum, dar principala problemă cu care ne confruntăm sunt locurile din spitale. Încă numărul de cazuri din spitale nu sunt pe o pantă descendentă, ca și număr de internări, atât formele medii cât și formele severe și cele din ATI. Aici probabil vor mai trece două-trei săptămâni până când și numărul de pacienți internați va începe să scadă și, la fel, presiunea pe sistemul de sănătate.

În județul Mureș, astăzi au fost confirmate 48 de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19, iar rata de incidență la 14 zile este sub 2 la mia de locuitori.

Raluca Creț

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00089
  • usd 0.1165 1 0.00040

  • chf 5.0892 1 -0.0017

  • aud 3.0493 1 -0.0009

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Peste 2.000 de asiatici angajați la Braș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței...

Parteneri