Mai multe secții pentru îngrijirea pacienților COVID la SJU Miercurea Ciuc

Spitalul a trecut printr-o etapă de reorganizare, astfel încât să poată asigura o mai bună asistență medicală pacienților COVID care au nevoie și de alt tip de intervenții.

Majoritatea pacienților vor fi în continuare îngrijiți pe secțiile COVID, însă acum există posibilitatea ca aceștia să primească tratamente medicale și în alte zone ale spitalului

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, Kiss Edit:

Îngrijirea pacienților cu COVID 19 și comorbidități se va realiza la parterul spitalului, în fosta zona tampon. Cazurile care necesită operații de urgență vor fi tratate într-o sală desemnată din cadrul blocului operator, care ulterior va fi curățată și dezinfectată corespunzător. Post-operator, pacienții vor fi îngrijiți în zona modulară din fața spitalului. Cazurile pediatrice COVID-19 vor fi tratate pe secția de pediatrie într-o zona desemnată din cadrul acesteia.

Cazurile psihiatrice și de obstetrică cu COVID 19 vor fi transferate la Spitalul din Odorheiu Secuiesc.

Vlad Todoran

 

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN – TEATRU LA MICROFON cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri