Starea de alertă va fi prelungită

Starea de alertă va fi prelungită – a declarat astăzi, înaintea reuniunii liberalilor, premierul Florin Cîțu.

El a precizat că în viitoarea hotărârea de guvern vor fi eliminate unele măsuri restrictive, care, spune el, nu mai au sens, cum ar fi restricțiile pentru schi. Întrebat dacă va fi eliminată și restricția privind portul măști în spațiile deschise, premierul a explicat că se va lua o decizie doar după discuții cu specialiștii și în funcție de recomandările acestora.

Florin Cîţu:

Sunt unele măsuri care nu îşi mai au sensul. De exemplu, în ceea ce priveşte staţiunile montane, cu schiurile, şi atunci vom scoate acele restricții pentru schi. Erau niște restricții pe care le-am introdus acum două luni de zile, acelea nu vor mai exista, că nu au sens. Va trebuie să avem discuții cu specialiștii și, în funcție de recomandările specialiștilor, vom veni cu un răspuns. Eu am spus din punctul meu de vedere, persoanele care s-au vaccinat și nu mai reprezintă un risc în societate ar trebui să beneficieze de sau să se bucure de o viață normală.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Peste 150 de intervenții ale ISU Mureș î...

Stan Lucian | Citeste articolul

Pompierii mureșeni au avut de lucru cu o...

Parteneri