La Brașov se iau măsuri de prevenire a gripei aviare

Autorităţile locale din Brașov au luat o serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului gripei aviare în contextul apariţiei unor focare la o fermă din judeţul Mureş şi în gospodăriile populaţiei din judeţul Harghita.

Directorul DSVSA Braşov, Valter Enache, a subliniat, luni, într-o conferinţă de presă, că, în prezent, în judeţ nu evoluează niciun focar.
El a mai menționat că deocamdată nu se cunoaşte dacă pui contaminaţi din exploataţia de la Mureş au fost vânduţi în judeţul Braşov.
Enache a subliniat că Braşovul are, în fermele sale comerciale, aproximativ 60% din efectivele de păsări ale României şi ‘aceasta creează un factor de risc foarte ridicat’ pe fondul apariţiei gripei aviare în judeţele Mureş şi Harghita.

Conform directorului DSVSA Brașov, măsurile luate vizează întărirea controalelor pe care poliţia rutieră le efectuează în ce priveşte transporturile de mărfuri, în special de păsări şi furaje, precum şi monitorizarea condiţiilor de biosecuritate din fermele comerciale de profil.

Sursa: Agerpres

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cu aproape 50 la sută mai puţine persoan...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul de Interne anunţă că în perio...

Parteneri