Peste 40 de romi afectaţi de incendiul din Miercurea Ciuc doresc să muncească în Germania

Peste 40 de romi afectaţi din incendiul din Miercurea Ciuc, din luna ianuarie, şi care locuiesc acum în sala de sport a oraşului, doresc să muncească în Germania, la cules căpşuni.

Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Sógor Enikő, a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că au fost ajutaţi cu întocmirea documentelor şi acum se aşteaptă un răspuns în acest sens.

De asemenea, viceprimarul a precizat că cinci persoane şi-au găsit deja un loc de muncă la Direcţia de Drumuri şi Poduri Judeţene, iar alte şase sunt angajate pe perioadă nedeterminată la firma de salubritate.

În legătură cu mutarea persoanelor afectate de incendiu din sala de sport a oraşului, primarul municipiului, Korodi Attila, a precizat că se doreşte plasarea temporară, pentru doi ani, în containere de locuit. În prezent, municipalitatea face demersuri pentru achiziţionarea unui teren, pe care să fie amplasate cele 40 de containere puse la dispoziţie din Rezervele de Stat şi pentru achiziţioarea unor ‘containere de servicii’, respectiv duşuri şi toalete.

În prezent, 120 persoane, victime ale incendiului din ianuarie, mai sunt cazate în sala de sport a oraşului.

Sursa: Agerpres

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri