Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

România a depăşit pragul de 4 milioane de persoane vaccinate antiCOVID cu cel puţin o doză

România a depăşit pragul de 4 milioane de persoane vaccinate antiCOVID cu cel puţin o doză

Publicat de Corina Muntean, 19 mai 2021, 07:18

Cea mai mare rată de acoperire vaccinală este în Bucureşti, unde peste 35 la sută din populaţie s-a imunizat.

Coordonatorul campaniei naţionale, Valeriu Gheorghiţă, a reamintit că protecţia oferită de vaccin este de până la 8 luni şi că, în cazul categoriilor vulnerabile, s-ar putea face o a treia doză, dacă acest lucru se va dovedi necesar.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că se așteaptă ca până la finalul acestei luni Agenția Europeană a Medicamentului să autorizeze folosirea vaccinului produs de Pfizer la copiii între 12 și 15 ani.

Valeriu Gheorghiță a mai anunțat că în această săptămână a început vaccinarea pacienților din spitalele unde erau centre de vaccinare, iar 124 de spitale care nu aveau centre de vaccinare s-au alăturat și ele campaniei naționale. Valeriu Gheorghiţă a amintit din nou că protecţia oferită acum de vaccin este de până la opt luni şi că la anumite categorii vulnerabile ar putea să fie necesară şi o a treia doză de vaccin. În momentul de faţă, la şase luni, la opt luni de la completarea schemei de vaccinare se menţin beneficiile în ceea ce priveşte protecţia faţă de forme severe faţă de complicaţii, faţă de riscul de internare şi deces de peste 90-95%. Există o tendinţă de scădere a nivelului de anticorpi la anumite categorii de persoane cum ar fi cele imunodeprimate. În cazul în care se va pune problema de a administra cea de a treia doză, foarte probabil că opţiunea nu va fi de a revaccina toată populaţia, ci de a administra eventual a treia doză pentru anumite segmente populaţionale care nu au avut un nivel crescut al răspunsului imun după schema completă.

În acest moment, România se află pe locul 7 la nivel european şi pe locul 19 la nivel global din punct de vedere al administrării complete a vaccinului.

Încă aproximativ 100.000 de persoane s-au vaccinat anti COVID-19, ieri, în România. În total, în ţară funcţionează acum aproape 1.000 de centre de vaccinare cu toate cele patru seruri, iar de săptămâna aceasta a fost demarată campania de vaccinare anti-COVID în unităţile sanitare.

Specialiştii lucrează acum la optimizarea platformei de programare în perspectiva autorizării vaccinului Pfizer pentru copii cu vârstele între 12 şi 15 ani.

Două operaţii de transplant renal robotizat realizate, în premieră, de medici brașoveni
Sănătate luni, 3 noiembrie 2025, 17:31

Două operaţii de transplant renal robotizat realizate, în premieră, de medici brașoveni

O echipă autohtonă formată integral din personalul spitalului Sf. Constantin din Braşov a realizat, pentru prima dată, în weekend, două...

Două operaţii de transplant renal robotizat realizate, în premieră, de medici brașoveni
Campanie gratuită de depistare precoce a cancerului de prostată, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc
Sănătate luni, 3 noiembrie 2025, 13:21

Campanie gratuită de depistare precoce a cancerului de prostată, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc va efectua şi în acest an, gratuit, screening-ul pentru depistarea precoce a cancerului de...

Campanie gratuită de depistare precoce a cancerului de prostată, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc
La 10 ani de la Colectiv, în spitalele din Târgu Mureș nu există nici un pat pentru arși
Sănătate joi, 30 octombrie 2025, 12:18

La 10 ani de la Colectiv, în spitalele din Târgu Mureș nu există nici un pat pentru arși

Tragedia de la Colectiv, petrecută în 30 octombrie 2015, a dus la moartea a 64 de tineri și rănirea a altor 150 de persoane, iar România încă...

La 10 ani de la Colectiv, în spitalele din Târgu Mureș nu există nici un pat pentru arși
Braşov: Numărul total al infecţiilor respiratorii este în scădere, dar a crescut numărul cazurilor de gripă şi pneumonie
Sănătate miercuri, 29 octombrie 2025, 18:20

Braşov: Numărul total al infecţiilor respiratorii este în scădere, dar a crescut numărul cazurilor de gripă şi pneumonie

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii este, la nivelul judeţului Braşov, în uşoară scădere pentru a doua săptămână consecutiv,...

Braşov: Numărul total al infecţiilor respiratorii este în scădere, dar a crescut numărul cazurilor de gripă şi pneumonie
Sănătate miercuri, 29 octombrie 2025, 13:58

Peste 100 de cazuri de gripă în Covasna

Dacă în săptămânile anterioare au fost și peste 20 de cazuri de gripă, săptămâna trecută medicii de familie covăsneni au raportat doar 17...

Peste 100 de cazuri de gripă în Covasna
Sănătate marți, 28 octombrie 2025, 14:00

Vaccinarea copiilor, peste media națională în Harghita

Cea mai bună acoperire vaccinală în județul Harghita se înregistrează la bebeluși care este de aproape 100%, aceștia fiind imunizați în...

Vaccinarea copiilor, peste media națională în Harghita
Sănătate marți, 28 octombrie 2025, 12:52

Până în luna decembrie, construcția Institutului Inimii din Tg. Mureș va fi finalizată

Ridicarea ultimului etaj al unității medicale se va încheia până în luna decembrie anul acesta, a precizat pentru Radio Târgu Mureș șeful...

Până în luna decembrie, construcția Institutului Inimii din Tg. Mureș va fi finalizată
Sănătate luni, 27 octombrie 2025, 13:15

Campanie de screening pentru cancerul de prostată, la Sf. Gheorghe

Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe desfășoară de mai mulți ani o campanie de conștientizare a populației privind riscul de a...

Campanie de screening pentru cancerul de prostată, la Sf. Gheorghe