1 iunie cu înghețată și transport gratuit la Platoul Cornești din Târgu Mureș

Ziua Internațională a Copilului va prilejui organizarea unui program special de activități în aer liber la Platoul Cornești și la Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Evenimentele sunt dedicate atât copiilor, așteptați în număr cât mai mare, cât și însoțitorilor acestora – frați, părinți, bunici.

Programul va începe la ora 11.00, iar autoritățile au pregătit cu începere de la ora 9,45 curse speciale gratuite de autobuz, care să aducă publicul la Platoul Cornești și care vor circula, din oră în oră, pe 4 linii principale de transport din municipiu.

Conform primarului Soós Zoltán vom fi organizate concursuri de desen pentru copii, muzică clasică, spectacole de actorie și improvizație, sport sau divertisment. Totodată, între orele 14.00- 17.00, sponsorii vor oferi doritorilor, gratuit, înghețată.

În continuarea Campaniei naționale de vaccinare ”Mureșul se vaccinează”, între 11.00 și 16.00, în incinta Căsuței din Pădure va fi deschis un centru de vaccinare, pentru oricine dorește să se vaccineze, cu serul Johnson & Johnson, nefiind necesară o programare prealabilă.

Ziua de 1 Iunie se va desfășura conform programului următor:

Program GRĂDINA ZOOLOGICĂ

Ora 11.00 Activități de divertisment pentru copii (clown-ul Marcelino și Albă ca Zăpada);

Ora 11.00 Dresaj canin (demonstrație);

Ora 13.00 Arte marțiale (demonstrație, Asociația Sportivă Tiger Budo Târgu Mureș);

Ora 13.30 Atelier de pictură;

Ora 16.00 Audiție muzicală și prezentarea instrumentelor muzicale tradiționale din Ardeal (elevi ai Liceului Vocațional de Artă, și grupul ”Curtea Rotundă” din Cristuru Secuiesc);

Program PLATOUL CORNEȘTI – aleea principală

Ora: 11:00 – 11:40 Cvartetul Liceului Vocațional de Artă (Todoran Teodora Iulia – vioara I; Ioniță Diana – vioara II; Muste Thomas – viola; Săbădean Karina – violoncel; Prof. Grama Remus; Recital de chitară (Elevii clasei de chitară prof. Orosz David)

Ora 12:00 – 12:40 Atelier de improvizație (Elevii secției de Arta Actorului – prof. Anamaria Galea)

Ora: 14.00 Startul expoziției ”Târgu Mureș prin ochii copiilor”;

Ora: 14.00 Baloane multicolore pentru copii (cortul Primăriei Municipiului Târgu Mureș);

Ora: 15:30 Atelier de creație – jocuri cu păpuși (actori ai Teatrului Ariel);

Ora 16:00 – 16:40 Recital canto popular (Harpa Simona, Orban Bogdan, Pop Maria, Mureșan Raluca, Bucur Darius, Prof. Anca Branea);

Ora 16:00 – 17:00 Micul artist – atelier de creație (elevii secției de arte plastice, Prof. Borotea Laura, Prof. Veer Renata);

Ora: 16.00 Jurizarea Concursului de desen „Târgu Mureș prin ochii copiilor”;

Ora: 16:30 Flashmob (Ansamblul Artistic ”Mureșul”, secția română);

Ora: 16: 45 Flashmob (Ansamblul Artistic ”Mureșul”, secția maghiară);

Ora 17.00 Jurizarea desenelor expuse și festivitatea de premiere.

Ora 17:00 – 17:30 Recital jazz și muzică ușoară (Sipos Tiffany-Arany, Adam Miruna-Emilia, Farcas Anastasia Ilinca, prof. Sarosi Nora; coordonatori: prof. Grozav Diana Sabina prof. dr. Aved Eva).

*Înghețată GRATUITĂ din partea sponsorilor Gelateria Michele și Sólyom Gelato (între orele: 14.00- 17.00).

*Curse speciale GRATUITE de autobuz, pentru copii și părinți spre PLATOUL CORNEȘTI din cartierele orașului. Pe 4 trasee, din oră în oră, de la ora 9:45 până la ora 17:45 Transport Local SA. asigură autobuze:

Traseul 1: Shopping City – Corina – Fortuna – Radio Târgu Mureș – Izvor – Piața Trandafirilor – Platoul Cornești

Traseul 2: Erp (Combinat) – Metro – Chimie – Record – Prodcomplex – Autogara Voiajor – Trecătorul – Olimp – Cosmos – Avram Iancu – Piața Trandafirilor – Platoul Cornești

Traseul 3: Foto – Piața Unirii – Decebal – Podul Mureșul – Electrica – Evreilor Martiri – Platoul Cornești

Traseul 4: Revoluției – Piața Republicii – 22. Decembrie 1918 – Spitalul Județean – Parcul Eroilor – Clinica de oncologie – Braseria Universității – Nicolae Iorga – Platoul Cornești.

Virgil Natea

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri