Construirea României post-pandemice nu înseamnă revenirea la starea de dinainte, susține președintele Klaus Iohannis

Șeful statului a declarat în urmă cu puțin timp că România post-pandemică este ţara în care se investeşte masiv în infrastructură, se dezvoltă reţeaua de spitale şi se creează centre medicale integrate în zonele rurale şi urbane vulnerabile:

România post-pandemică este ţara cu şcoli sigure şi dotate modern, cu laboratoare funcţionale. Vom investi în reţele de şcoli verzi, eficiente energetic, precum şi în dezvoltarea sistemelor de educaţie timpurie şi în învăţământul dual. România post-pandemică este ţara cu o administraţia digitalizată, cu companii de stat reformate, cu un sector privat puternic şi bine dezvoltat, cu noi oportunităţi de afaceri. O ţară care protejează mediul, care alocă fonduri semnificative pentru reîmpădurire şi combaterea schimbărilor climatice. Pentru a atinge toate aceste obiective avem nevoie şi de un plan coerent, şi de bani. Din fericire le avem pe amândouă, sub forma PNRR.

Obiectivul poate fi realizat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, care a făcut un apel la toate forțele politice, la guvernați și la primari să se implice și să susţină Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă:

Abordările politicianiste sau criticile în notă electorală nu fac altceva decât să şubrezească şansele sale de reuşită. Acum este momentul ca toate forţele politice responsabile să iasă din logica îngustă de partid să dea dovadă de solidaritate, de responsabilitate şi să susţină cu toate forţele acest efort naţional.

El a amintit că pandemia a însemnat o criză sanitară fără precedent, dar şi o economie masiv afectată.

Alina Andrei

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Sibiu: Inundaţii în nordul judeţului - t...

Stan Lucian | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Parteneri